Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIOGRAFIE: Angela Merkel, iubită în Germania dar denigrată în Europa

Publicat in Mediafax, vineri 20 septembrie 2013 ·

Cancelarul Angela Merkel, care, dacă nu va avea loc o lovitură de teatru, va obţine un al treilea mandat de patru ani în urma alegerilor legislative de duminică, este "femeia cea mai puternică din lume" dar unul dintre liderii cei mai denigraţi.

Foarte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, "cancelarul de fier", pentru apărarea politicilor de austeritate, sau "Mutti" (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranţă în furtuna europeană.

Dar pe străzile din Lisabona sau Madrid au înflorit portretele Angelei Merkel cu mustaţă de tip Hitler sau sloganuri precum "Merkel nazistă, afară!".

Mulţimea din Atena o acuză că vrea să îngenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine.

Cea care a fost desemnată "cea mai puternică femeie" de pe planetă pentru a şaptea oară în cei opt ani de mandat de către revista americană Forbes asigură că Berlinul nu încearcă să exercite vreo formă de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar că nu ne-am afla în acest punct dacă toată lumea ar fi strâns cureaua aşa cum a făcut prima economie a zonei euro.

Angela Dorothea, născută Kasner, în vârstă de 59 de ani, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a fost un copil înzestrat pentru rusă şi matematică, ce visa să devină patinatoare artistică.

Ea este prima femeie care a condus Germania, prima de la britanica Margaret Thatcher care guvernează o ţară europeană mare.

La opt ani de la accederea ei la putere, graţie unei alianţe între conservatori şi social-democraţi, uzura nu pare să o afecteze. Anduranţa sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea ei pentru operă, i-au adus numele de "Regina nopţii".

La conducerea unei coaliţii cu liberalii (FDP) din 2009, ea beneficiază în Germania de o popularitate fără precedent după război, de aproximativ 60 la

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 37 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°