Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Ciclist al României porneşte la drum în weekend

Publicat in Adevarul, luni 1 iunie 2009 ·

La ediţia din acest an a „Micii Bucle“ vor fi prezente 12 echipe.Caravana va pleca din Constanţa, pe 6 iunie, şi va sosi la Bâlea Lac, cu şapte zile mai târziu. Pentru al doilea an consecutiv, Turul Ciclist al României va face parte din calendarul oficial al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI). Datorită acestui amănunt, participarea va fi mult mai valoroasă ca până în urmă cu câţiva ani deoarece echipele pot câştiga puncte UCI importante.

Premiile totale oferite de federaţie în 2009 se ridică la aproape 25.000 de euro, la care se vor adăuga, cu siguranţă, în jur de 10.000 de euro din partea sponsorilor locali.

La ediţia din acest an a Turului Ciclist al României vor fi prezente 12 echipe, din care doar trei din România: Dinamo, Delma şi Intersport Miercurea Ciuc, ultima având titulatura de echipă continentală.

Cele mai puternice cluburi înscrise în competiţie sunt P-Nivo Betonexpressz (Ungaria), campioana din 2008, şi Burgas (Bulgaria), câştigătoare în 2006.

Mica Buclă va însuma 1.144 km, distanţă ce va trebui parcursă de caravana multicoloră în şapte etape, la care se mai adaugă şi un prolog de 5 km.

Dinamo, singura noastră speranţă

Câştigători în 2007, „alb-roşii“ speră să reediteze succesul la ediţia din acest an. În 2008, cel mai bine clasat rutier român a fost dinamovistul Dan Anghelache, care a ocupat locul 9. Alături de acesta, pentru gruparea „alb-roşie“ vor concura nume importante în ciclismul autohon precum Alexandru Ciocan, care este şi antrenor împreună cu Constantin Cârstea, şi vicepreşedintele secţiei Marian Frunzeanu, cel care le-a fost coleg la Petrolul Ploieşti. 

Lor li se vor adăuga şi câţiva rutieri străini. Este vorba, în primul rând, de olandezul Sierd Steigenga, cel care a dominat ediţia din 2006, belgianul Pascal Baetens, cel care l-a ajutat pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 21 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 34 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 26 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 35 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°