Mijlocaşii Gregg Wylde (20 de ani) şi Mervan Celik (21 de ani) s-au oferit să plece de la gruparea scoţiană Glasgow Rangers într-o încercare disperată a administratorului de a reduce cu un milion de lire sterline cheltuielile lunare ale clubului, informează presa engleză.
Cei doi jucători sunt primii care pleacă de la gruparea scoţiană, după plasarea în administrare. Wylde şi Celik pleacă de la Rangers fără niciun pachet salarial compensatoriu. Administratorii Duff şi Phelps au început astfel să pună în aplicare planul de reducere a cheltuielilor, după ce datoriile clubului au ajuns la 75 de milioane de lire sterline (circa 90 de milioane de euro). După ultimele estimări, Glasgow Rangers ar putea renunţa la 11 jucători până ce criza va fi depăşită.
"M-am oferit să plec de bunăvoie fără niciun salariu compensatoriu pentru a-i ajuta pe ceilalţi oameni din club care au familii, precum cei din bucătăria clubului. În acest moment nu am unde să plec şi nicio ofertă de la vreun club. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor, dar m-am gândit că este important să joc un rol în salvarea clubului", a declarat Wylde, care este la Rangers din 2005, după ce a început fotbalul la rivala Celtic, în 1998. Aceste două plecări vin după ce restul jucătorilor au refuzat să accepte un program de restructurare a salariilor, care ar fi presupus ca acestea să fie reduse între 25 şi 75 la sută.
Fostul internaţional de tineret suedez, Mervan Celik s-a transferat la Glasgow Rangers la începutul acestui an de la formaţia Göteborgs Atlet-&Idrottssallskap (GAIS), el evoluând în cinci partide pentru "protestanţi". Celik semnase la 20 ianuarie un contract valabil pe trei ani şi jumătate cu Rangers. El venise din postura de jucător liber de contract. La Glasgow Rangers evoluează din 2011 şi internaţionalul român, Dorin Goian.