Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le-au tăiat aripile! Steaua - Red Bull Salzburg 2-3! Prima înfrângere pentru Reghecampf în amicalele din această vară

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 iulie 2012 ·

Tănase a marcat dintr-un penalty scos tot de el, pe care l-a şi repetat

Vremuri noi, probleme vechi. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a pierdut ieri fără drept de apel, în ciuda scorului strâns, un meci în care a arătat că nu a reuşit să găsească soluţii pentru problemele din banda dreaptă. Primele 10 minute au fost o adevărată demonstraţie de forţă a campioanei Austriei, interval în care s-a înscris şi primul gol, după o greşeală mare a lui Tătăruşanu. Nesincronizările din defensivă, ilustrate de bâlbele lui Gardoş şi de uluiala lui Dumitraş au făcut ca Steaua să nu conteze în atac în prima parte a meciului. După 15 minute, raportul şuturilor pe poartă era de 5-0 pentru Red Bull.

Nici după acest moment dificil steliştii nu s-au putut replia corespunzător. Golul lui Filip din minutul 23, un şut plasat de la 25 de metri, nu a făcut decât să-i facă pe austrieci să mai apese pedala de acceleraţie. Doar patru minute mai târziu scorul a devenit 2-1, Tătăruşanu fiind învins cu un şut în diagonală, după ce Svento a scăpat singur pe partea ce trebuia asigurată de Dumitraş. Nici atacul nu s-a descurcat mai bine, asta deoarece Steaua a contat în susţinerea lui Rocha şi Rusescu doar în banda stângă, prin cuplul Lupu - Tănase. Pe cealaltă parte, Chipciu a demonstrat din nou că nu este jucătorul care a impresionat la Braşov şi a făcut un meci foarte slab, pe alocuri penibil prin execuţii.

"Hegemonia", din nou amânată

Reghecampf nu a făcut nicio schimbare la pauză, preferând să încerce omogenizarea forţată a fotbaliştilor pe care i-a introdus încă din primul minut. După 20 de minute mai echilibrate, banda stângă a Stelei a reuşit să creeze din nou superioritate. Tănase a pătruns în careu în stilul caracteristic şi a fost trântit de fundaşii austrieci. 2-2, după ce decarul Stelei a fost pus să repete executarea penalty-ului, scor care a rămas pe ta

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°