Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRD încearcă inutil să recupereze 600.000 de euro de la copiii şi nevasta interlopului Paul Valută

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 ·

Banca din conturile căruia au fost furate 2,2 milioane de euro, dintre care 600.000 de euro nu au fost recuperaţi niciodată, încearcă să recupereze banii de la moştenitorii lui Jahani Farid, alias Paul Valută, care a murit în închisoare, în 2009, după ce a făcut greva foamei. BRD încearcă să pună sechestru pe bunurile moştenite de cei doi copii ai interlopului şi de văduva lui Paul Valută, suspectat că a fost organizatorul jafului şi că banii au ajuns la el.

Firma din conturile căruia au fost furaţi banii şi BRD Craiova, al cărei angajat a orchestrat împreună cu Valută furtul de 2,2 milioane de euro, încearcă din mai 2009 să pună mâna pe o parte din averea interlopului craiovean, care a decedat în urmă cu un an şi jumătate.

Valută avea mai multe imobile în Craiova, iar banca încearcă să-i împiedice pe moştenitori să vândă acele imobile, după ce le-au moştenit de la Jahani Farid, care a decedat în ianuarie 2009. El a intrat în greva foamei după ce a fost arestat, iar după un an a slăbit 60 de kilograme şi a murit de foame în Penitenciarul Timişoara.

De atunci, banca şi firma păgubită încearcă să recupereze cei 600.000 de euro dispăruţi fără urmă, pe care poliţiştii nu au reuşit să-i găsească nici după doi ani şi jumătate de la cel mai mare furt dintr-o bancă din România. Deşi nu există dovezi că au fost implicaţi în vreun fel în furt, Petruţa Jahani şi cei doi copii ai lui Paul Valută, au un proces cu BRD din mai 2009.

Ei nu pot să se folosească de averea tatălui lor, până la finalul procesului, când instanţa de judecată trebuie să stabilească dacă Paul Valută a fost implicat în jaf şi dacă bunurile sale, moştenite de nevastă şi copii, vor fi vândute ca să fie despăgubite banca şi firma din conturile căreia au fost furaţi cei 2,2 milioane de euro.

Dosarul e suspendat şi trimis la Curtea Constituţională

Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 51 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 54 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 29 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 23 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 30 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°