Berbec
Berbecii au în faţă o săptămână reuşită în ceea ce priveşte negocierile de orice fel, fie că e vorba de o mărire de salariu sau de realizarea unor planuri împreună cu persoana iubită. Ei vor şti să îşi impună voinţa fără să creeze antipatii în jurul lor, iar succesele de acum vor avea consecinţe pe termen lung. Să fie atenţi cu banii, există riscul de a pierde sume importante sau de a fi victimele unor furturi. Suprasolicitarea le poate aduce neplăceri cu sănătatea, în special migrene şi insomnii.
Taur
Pentru Tauri, urmează o săptămână a reluărilor: proiecte reîncepute de la zero, acţiuni care trebuie regândite, cuvinte care trebuie repetate până sunt înţelese. Nici domeniul amoros nu este scutit. Taurii singuri vor fi tentaţi să reînnoade foste relaţii, însă ar fi mai bine să se înfrâneze, pentru că vor da peste aceleaşi probleme.
Gemeni
Săptămâna Gemenilor se va caracteriza printr-o lipsă totală de sincronizare cu tot ceea ce este în jurul lor. Vor întârzia mult, nu vor respecta termenele care li se impun, vor uita multe lucruri importante. O agendă bine pusă la punct se va dovedi o adevărată binecuvântare pentru cei care au fost destul de prevăzători încât să şi-o ordoneze. Banii se vor duce aşa cum vor veni: repede şi în cantitate mare. Cupidon este de partea lor.
Rac
Pentru Raci, urmează o săptămână favorabilă dialogului. Orice probleme ar avea cu cei din jur, orice conflicte, deschise sau latente, acum este momentul să le pună pe tapet. Vor fi extrem de convingători şi şarmanţi, aşa că sunt toate şansele să fie mulţumiţi de rezultatele discuţiilor. În profesie, vor avea ocazia să încerce ceva nou.
Leu
Profesia va fi pe primul plan pentru Lei în această săptămână. Relaţia cu superiorii va fi un pic tensionată în primele zile, dar se va destinde pe la mijlocul săptămânii. Leii trebuie să mai