Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir, despre protestul jucătorilor rapidiști: „LPF și FRF nu-i poate ajuta cu nimic”. Ce-i transmite lui Mihai Stoica

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 aprilie 2013 ·

Dumitru Dragomir, președintele LPF, le dă dreptate fotbaliștilor de la Rapid, dar condamnă protestul pe care aceștia l-au făcut la meciul cu Gloria Bistrița. Sursa: VLAD STĂNESCU

Înaintea meciului Gloria Bistrița - Rapid 0-1, disputat duminică, în etapa a 25-a a Ligii I la fotbal, jucătorii echipei de lângă Podul Grant au intrat pe teren cu un banner prin care cereau sprijinul celor de la FRF și LPF, precum și al forurilor internaționale. Totodată, fotbaliștii din Giulești au întârziat startul meciului cu 10 minute, în semn de protest față de decizia Adunării Generale a Creditorilor clubului „vișiniu”, în care s-a hotărât ca Pancu și compania să primească doar 10 la sută din restanțele financiare pe care clubul le are față de ei.

Dumitru Dragomir, președintele LPF, susține însă că forurile din România nu pot să-i ajute pe jucători. „Nu agreăm astfel de proteste, chiar dacă jucătorii au dreptate. Păi, urmează să apară și dezbrăcați, care să sprijine drepturile homosexualilor! LPF și FRF nu-i poate ajuta cu nimic pe jucătorii Rapidului.

Eu aș propune ceva, dar mi-e frică să nu fac iar valuri. Regulamentul trebuie schimbat, dar nu pot să fac eu asta. Noi nu putem ajuta jucătorii, legea insolvenței le dă voie cluburilor să facă tot ce vor. Noi trrebuia să facem ca în cazul Universității Cluj, să le dăm doar salariile din drepturile TV”, a spus Dragomir.

Președintele LPF i-a răspuns și lui Mihai Stoica, după ce managerul Stelei i-a cerut să nu mai vorbească de jucătorii formației „roș-albastre”: „Eu, în proporție de 60 la sută, țin cont de părerea patronilor. Restrul sunt vorbe. Să nu vorbesc despre jucătorii Stelei nu poate să mă oprească decât pământul!

Nu m-a oprit nimeni în decursul vieții, nici pe timpul comuniștilor și nici acum. Eu spun ce gândesc. Nu acopăr minciunile și spun adevărul sută la sută. Eu nu bag murdăria sub covor, ca alții”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 7 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 45 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 50 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 36 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 33 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°