Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonardo DiCaprio, criticat de PETA pentru o scenă cu un cimpanzeu, în ''The Wolf of Wall Street''

Publicat in Gandul, marți 24 decembrie 2013 ·

Organizaţia PETA l-a criticat pe Leonardo DiCaprio pentru o scenă din filmul ''Lupul de pe Wall Street'' (2013), în care starul american joacă alături de un cimpanzeu, şi a emis o petiţie în care actorul este îndemnat să nu mai filmeze vreodată alături de primate, conform dailymail.co.uk.

PETA susţine că decizia lui DiCaprio de a filma alături de o primată perpetuează cruzimea la adresa animalelor, organizaţia adresând în acest sens o petiţie, semnată până luni de peste 40.000 de fani.

"Te rugăm să pledezi pentru încetarea pentru totdeauna a folosirii marelor primate pentru filmări", se arată în petiţia organizaţiei.

În scena respectivă, un cimpanzeu, pe nume Chance, animalul de companie al lui Jordan Belfort, personajul interpretat de DiCaprio, merge pe patine cu rotile, îmbrăcat într-o bluză cu guler şi pantaloni marinăreşti, în timpul unei petreceri a firmei de brokeraj deţinută de Belfort.

"PETA speră ca, data viitoare când Leonardo DiCaprio va mai primi un scenariu cu o «maimuţă-actor», îşi va aminti că aceste animale sensibile sunt răpite de la mamele lor după naştere şi sunt supuse abuzurilor fizice, şi, de asemenea, va cere rescrierea scenariului", a declarat într-un comunicat primatologul Julia Galluci, din partea organizaţiei.

La începutul lunii, un alt grup pentru protecţia animalelor, The Friends of Animals, a declarat că intenţionează să boicoteze premiera de gală a peliculei lui Martin Scorsese "Lupul de pe Wall Street", ce a avut loc pe 17 decembrie la New York, deoarece cimpanzeul Chance folosit la filmări ar putea suferi tulburări comportamentale în urma acestei experienţe.

Lungmetrajul "Lupul de pe Wall Street", în regia lui Martin Scorsese, nominalizat la Globurile de Aur 2014 la categoria "cea mai bună comedie sau musical", va avea premiera în cinematografele din România pe 10 ianuarie.

Filmul este b

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°