Biroul federal al FR de Box, reunit în variantă redusă, a decis ieri convocarea unei Adunări Generale Extraordinare, cu două puncte pe ordinea de zi: analiza boxului românesc şi revocarea preşedintelui Rudel Obreja.
Data convocării: 24 septembrie, în aceeaşi zi în care AIBA va cere Congresului să ratifice dezafilierea FR de Box. "Dacă îl revocăm pe Obreja până la prânz şi trimitem de urgenţă decizia la AIBA, poate suntem iertaţi", spune vicele Fănel Trandafir. Alături de el au mai votat Marian Simion, Relu Auraş, Titi Tudor şi Ion Damian.
"Decizia lor se loveşte de nulitate"
Obreja a reacţionat imediat: "S-au întâlnit într-un cadru nelegal, pentru că doar preşedintele poate convoca o şedinţă a Biroului federal, astfel că decizia lor se loveşte de nulitate". Dacă Biroul federal de ieri a fost statutar sau nu, vor decide luni reprezentanţii ANST.
"Nimic nu este clar, Statutul Federaţiei de Box are destule hibe", a declarat un consilier al Doinei Melinte. Şefa sportului mai are un as în mânecă. Dacă Biroul federal va fi declarat nul, fosta campioană olimpică ar fi tentată să convoace o Adunare Generală Extraordinară. "O poate face, dacă se consideră că preşedintele nu mai apără interesele activităţii pugilistice şi ale membrilor afiliaţi, aşa cum scrie în statut", a mai spus aceeaşi sursă din ANST.
Biroul federal al FR de Box, reunit în variantă redusă, a decis ieri convocarea unei Adunări Generale Extraordinare, cu două puncte pe ordinea de zi: analiza boxului românesc şi revocarea preşedintelui Rudel Obreja.
Data convocării: 24 septembrie, în aceeaşi zi în care AIBA va cere Congresului să ratifice dezafilierea FR de Box. "Dacă îl revocăm pe Obreja până la prânz şi trimitem de urgenţă decizia la AIBA, poate suntem iertaţi", spune vicele Fănel Trandafir. Alături de el au mai votat Marian Simion, Relu Auraş, Titi Tudor şi Ion Damian. @N