Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Usitall ar putea investi 400 de milioane de euro în construcţia a două centrale în România

Publicat in Adevarul, duminică 15 iulie 2012 ·

Compania suedeză Usitall, specializată în construcţia şi operarea de centrale de producţiei a energiei electrice şi termice pe bază de deşeuri, ar putea lua în toamnă decizia de a investi între 200 şi 400 milioane euro în România pentru realizarea a două unităţi în Bucureşti şi Galaţi.

„Vrem să facem mai multe proiecte în paralel. Suntem în România pe termen lung. Ne atrage sistemul de certificate verzi şi faptul că în câţiva ani piaţa energiei va fi complet liberalizată“, a declarat directorul general al Usitall, Mattias Philipsson, pentru MEDIAFAX.

Potrivit lui Philipsson, unul dintre cele mai importante argumente pentru investiţia în producţia energiei termice pe bază de deşeuri în România este reprezentat de ajutorul de stat acord de Guvern prin certificatele verzi, precum şi de bonusul acordat pentru cogenerarea de înaltă eficienţă.

De asemenea, Usitall aşteaptă de la Guvern o decizie privind gropile de gunoi.

Potrivit angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană, România trebuie să închidă gropile de gunoi neconforme normelor de mediu şi să amenajeze altele noi, în caz contrar riscând sancţiuni financiare.

Sistemul de certificate verzi reprezintă un ajutor pe care statul îl acordă pentru stimularea producţiei de electricitate din surse regenerabile.

Certificatele sunt emise de operatorul sistemului naţional de transport al electricităţii Transelectrica (TEL), care le alocă producătorilor de energie din surse alternative. Ulterior, companiile care primesc certifictele le vând, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligaţi să le cumpere în cote anuale.

Introducerea schemei de sprijin prin certificate verzi are ca scop atingerea ţintelor asumate de România ca până în 2020 un procentaj de 24% din energia consumată să provină din surse alternative.

De asemenea, producătorii de energie electrică şi termică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 53 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 22 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°