Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionar electronic care vizează carnetele şomerilor şi le caută un loc de muncă

Publicat in Adevarul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Şomerii din Cluj îşi vor putea pune, peste două săptămâni, viza lunară cu ajutorul unui aparat numit „Funcţionarul electronic", care acum îi ajută să-şi caute un job.

Aparatul numit „Funcţionarul electronic", care este folosit la Cluj de mai mulţi ani, va avea, peste două săptămâni, o nouă funcţie: acesta va putea viza carnetele de şomaj. Acum, şomerii pot vedea pe acest aparat ce locuri de muncă sunt disponibile. Peste două săptămâni, aplicaţia îl va ajută pe şomer să vadă ce opţiuni de formare profesională are, dar şi ce locuri de muncă sunt disponibile în funcţie de calificarea sa. Un număr de 15 astfel de aparate se află în judeţul Cluj, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, şi 10 la instituţia omoloagă din judeţul Alba.

O altă nouă „sarcină" de serviciu a acestui aparat se referă la agenţii economici: ei îşi vor putea pune direct în sistem ofertele de joburi. Aceste aplicaţii vor fi puse în practică, în premieră, în judeţele Cluj şi Alba, datorită unui proiect câştigat de AJOFM Cluj, derulat în parteneriat cu AJOFM Alba, pe perioada august 2010 - august 2013. Proiectul are o valoare de 3,4 milioane de euro. Noile funcţii ale aparatului vor fi disponibile publicului din 15 februarie 2012. Un astfel de aparat costă 3.000 de euro. Acesta este, de fapt, un monitor, pe care sunt instalate mai multe aplicaţii.

„Ideea e una mai veche. «Funcţionarul electronic» a fost introdus în 2005 şi prelua declaraţii nominale de la agenţii economici. Văzând că face faţă am zis să-i dăm noi sarcini. Cele 25 de aparate acoperă, prin economiile pe care le fac, contribuţia statului la acest proiect", afirmă directorul AJOFM Cluj, Daniel Don.

Cum funcţionează

Până pe 15 februarie vor fi alipite aparatelor sisteme de amprentare. Expertul IT de la AJOFM Cluj, Vasile Apătean, spune că şomerul trebuie, m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 5 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 4 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 6 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 4 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°