Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grâul românesc creşte la 200 €/tonă din cauza Rusiei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

Sistarea temporară a exporturilor de grâu din Rusia din cauza secetei care a afectat recolta de anul acesta urcă preţul cerealelor de pe piaţa locală la circa 200 euro/tonă, potrivit producătorilor, în creştere cu 17% faţă de nivelul atins la începutul acestei săptămâni. Pe bursele internaţionale, grâul a ajuns să se tranzacţioneze astăzi, la orele amiezii, cu 124 euro/tonă, în creştere cu 11,5% faţă de preţul anunţat la începutul zilei.

"Creşterea preţurilor ar putea fi un avantaj pentru agricultori, dar din păcate mulţi dintre ei au avut nevoie să-şi plătească creditele la bănci şi au încheiat contracte cu marii traderi, în mai şi iunie, la preţuri care nu depăşeau 100 de euro. Acum marile companii care fac comerţ cu cereale îl vând cel puţin dublu", a declarat Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi, care a obţinut o producţie de grâu de 84.000 de tone de pe o suprafaţă de 20.000 de hectare de teren. Tărâţă spune însă că cine nu şi-a vândut până în momentul acesta cerealele vor face tranzacţii în următoarele zile cu 200 euro/tona de grâu panificabil.

"Evoluţia preţului va avea influenţe directe în preţul pâinii", spune şi Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie Rompan. Ponderea materiei prime în preţul pâinii ajunge la 60%, potrivit jucătorilor din domeniu, ceea ce înseamnă că din această toamnă, pâinea s-ar putea vinde cu 30% mai scump.

Interzicerea exporturilor de cereale din Rusia "pentru a nu permite creşterea preţurilor la nivel intern", după cum a spus premierul rus Vladimir Putin, potrivit Financial Times, avantajează marii traderi de cereale, care nu vor mai fi obligaţi să-şi respecte contractele semnate anterior, cu argumentul că în piaţă cantităţile de cereale sunt insuficiente.

"Măsura luată de Rusia va avantaja firmele mari, comercianţii de cereale, care vor declara forţă ma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 58 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 58 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 26 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°