Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feriti-vă de soare, pe cât puteţi, în aceste zile!

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Mult trâmbiţata “gaură în stratul de ozon” nu e chiar gaură, ci este un strat de ozon mult subţiat de gazele cu efect de seră produse în ultimii ani. Cu toate astea, reprezentanţii Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM) spun că expunerea la soare este periculoasă.

“Nu ştim, deocamdată, dacă este prima dată când o porţiune de genul acesta din stratul de ozon s-a subţiat atât de mult şi să trece pe deasupra Europei. Probabil s-a întâmplat şi în trecut dar poate că nu s-a comunicat. Nu e o gaură dar e o zonă în care stratul e foarte subţire. E posibil ca în zilele următoare stratul să dispară de tot. Acest lucru ar conduce la creşterea cantităţii de radiatii ultraviolete”, a declarat Valentin Grigore, preşedintele SARM.

În perioada 30-31 martie şi în următoarele 15 zile, nivelul de radiaţii ultraviolete va fi foarte ridicat, aşa că fiecare dintre noi ar trebui să ne luăm măsuri de protecţie.

“Aceste radiaţii afectează organismul uman şi pielea. E vorba de radiaţiile care bronzează pielea. Ele pot duce la cancer de piele şi la probleme de vedere. Este bine ca omaneii să se ferească să stea prea mult sub soare sau să îşi acopere capul. Nu ştim totuşi dacă va traversa şi România acest strat subţire. Sunt curenţi de aer care fac ca acest strat să se plimbe de colo, colo”, adaugă Valentin Grigore.

Stratul protector din atmosferă s-a subţiat semnificativ pe o porţiune foarte mare deasupra Polului Nord. El va ajunge, astăzi şi mâine, în nordul Europei, în Peninsula Scandinavă şi în Siberia.

Un lucru îmbucurător ar fi acela că stratul de ozon se regenerează în câteva zile “dacă este lăsat în pace”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 23 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 49 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°