Obiectele restaurate acum au fost aşezate în castel cu ani în urmă de către Regina Elena. Moştenitoarea Margareta şi Principele Radu şi-au petrecut luna august la Săvârşin, unde au participat la restaurare.
Interiorul castelului regal de la Săvârşin are o nouă faţă. La revenirea pe Domeniul Regal Săvârşin, după cincizeci şi patru de ani de absenţă, Regele Mihai a găsit castelul grav alterat de modificări aberante ale arhitecturii. Din mobilierul şi obiectele personale nu mai rămăsese nimic. Nici măcar prizele. Pentru a pune totul la punct, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat la lucrările de restaurare a clădirii şi de refacere a interiorului castelului. Principele Radu vorbeşte şi pe blogul său despre acest lucru.
„Principesa Moştenitoare şi cu mine am petrecut aproape întreaga lună august a acestui an la Săvârşin, pentru lucrările de restaurare a clădirii. De zece ani încoace, atât Majestăţile Lor, cât şi noi am încercat, din greu, să punem la loc ceea ce s-a furat sau s-a distrus. Ca în orice poveste de acest gen, în România postdecembristă, nu există decât victime. Autorii devastărilor, morale sau materiale, sunt de negăsit sau nu există”, a spus Principele Radu.
Click pe poza pentru a vedea galerie foto
Lucrări importante
În momentul de faţă au loc lucrări mari de restaurare a garajului Majestăţii Sale şi a atelierului auto al Regelui, precum şi de aşezare a pavajului cu pietre din epocă în curte. „Prin răbdare şi încurajarea oamenilor în buna direcţie, am reuşit să stabilim o echipă tânără de meşteşugari în marmură, lemn, alamă, sticlă, piatră, metal, tapiserie, draperii şi chiar porţelan”, a mărturisit principele. Obiectele restaurate au fost aşezate în castel de către Regina Elena, mama Regelui Mihai, cunoscută pentru extraordinarul ei gust în toate domeniile artei. Printre obiectel