Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidul a rămas în afara lumii bune a fotbalului

Publicat in Adevarul, vineri 15 decembrie 2006 ·

În ultimul meci al grupei G din Cupa UEFA, PSG a învins, scor 4-0, echipa Panathinaikos şi a semnat sfârşitul parcursului european al echipei antrenate de Răzvan Lucescu ătre Ionuţ Rada. "Au ieşit şi echipe mai mari ca noi. Trebuie să mergem înainte. Cu aceeaşi echipă am făcut rezultate şi anul trecut. Ne-a lipsit şi norocul, pentru că nu am mai fructificat ocaziile la fel ca anul trecut. Am fi meritat să ne calificăm, pentru că în toate meciurile am practicat un joc bun, chiar dacă am pierdut puncte", a menţionat fundaşul. Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care înaintea meciului PSG - Panathinaikos a spus că giuleştenii nu ar trebui să aştepte cadouri de la greci, a menţionat că "Rapid merita mai mult, dar dacă stai la mâna altora, care nu vor să joace, aşa se întâmplă".

Giuleştenii se consideră cobai ai comisiilor FRF

Ca urmare a faptului că un suporter giuleştean a aruncat cu o sticlă în antrenorul echipei Pandurii Tg.Jiu, Eugen Neagoe, Comisia de Disciplină a decis ca Rapid să dispute trei meciuri în Liga I, considerate pe teren propriu, la cel puţin 150 de kilometri de Bucureşti. Partidele pe care alb-vişiniii le vor disputa în aceste condiţii sunt cele cu Poli Timişoara, UTA şi Steaua. Clubul Rapid va face apel la această decizie, giuleştenii acuzând comisiile FRF că îi consideră un fel de cobai.

Reacţiile giuleştenilor

Dani Coman: "Eu am un mare semn de întrebare faţă de dorinţa grecilor de a câştiga acest meci. Au părut mulţumiţi de rezultat şi au vrut să termine cât mai repede cele 90 de minute de joc.

Constantin Zotta: "Pe greci i-a afectat gafa lui Ebede de la primul gol al lui Pauleta. Eu chiar am crezut că Panathinaikos poate scoate un rezultat bun la Paris.

Jean Valvis:

"Panathinaikos s-a ridiculizat în faţa Europei"

an al grecilor de la Panathinaikos şi acţionar la Rapid, Jean

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 29 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 32 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 20 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 45 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°