Preşedintele Consiliului italian de miniştri, Mario Monti, a afirmat că nu va candida la alegerile din primăvara lui 2013, declaraţie făcută într-un interviu marţi la CNN, în care el a estimat că Italia nu mai riscă să inflameze criza datoriilor din Zona euro, relatează miercuri agenţia Reuters, citată de Agerpres.
''Nu voi candida la alegeri'', în 2013, a afirmat Monti în interviu, în cursul unei călătorii în SUA. ''Cred că este important ca jocul politic să se reia în Italia, sper, cu un mai mare grad de responsabilitate şi maturitate'', a adăugat şeful guvernului italian.
El a amintit că a fost numit senator pe viaţă de către preşedintele Italiei şi că va avea totuşi o funcţie politică, dar, din declaraţiile sale din interviu, reiese că nu doreşte un nou mandat la conducerea guvernului.
Reuters notează că nu este clar dacă viitorul executiv va continua măsurile de austeritate introduse de guvernul de tehnocraţi al lui Monti pentru soluţionarea, de când a fost numit, la sfârşitul anului trecut, a problemei datoriilor Italiei ajunse la cote înalte.
Monti, însărcinat cu salvarea Italiei dintr-o situaţie similară celei din Grecia, a afirmat că temerile sale în legătură cu viitorul Zonei euro s-au atenuat, deoarece Italia nu mai riscă să inflameze criza din regiune.
''Începând din iunie-iulie anul acesta, sunt mai încrezător în ce priveşte viitorul Zonei euro, în primul rând pentru că noi n-o să aţâţăm un foc stârnit de italieni'', a declarat Monti.
În opinia lui Monti, planul Băncii Centrale Europene-BCE privind cumpărarea de euro-bonduri de la ţările aflate în dificultate, survenit după ceea ce el a numit ''o evoluţie în Germania, arată că mecanismele pentru guvernanţă în Zona euro s-au ameliorat într-o lună.
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, între 37 % şi 39 % dintre italienii chestionaţi ar vrea ca Mario Monti s