Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șeicul care a amenințat România a încercat SĂ VINĂ în țară

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 octombrie 2012 ·

Şeicul Omar Bakri, clericul radical care a declarat că România este pământ islamic şi o ţintă legitimă pentru terorişti, a și încercat să intre în țară.

De asemenea, el are mai multe conexiuni în România, potrivit directorului Serviciului Român de Informaţii, George Maior.

"Chiar Omar Bakri a fost în analiza SRI, a încercat să vină în România, are conexiuni cu România, nu este doar un mesaj sau discurs pur retoric, este unul la care ne uităm cu atenţie. Este doar suprafaţa lucrurilor", a spus George Maior.

Acesta a subliniat că România nu este scutită de ameninţările teroriste, ba mai mult, acestea sunt în creştere.

"Suntem pe harta unor organizaţii importante din domeniul terorismului ca o posibilă ţintă datorită unor dezvoltări legate de prezenţa noastră în Afganistan, de evoluţiile legate de scutul antirachetă. Suntem foarte atenţi", a spus Maior la Realitatea TV.

"Guvernul s-a angajat să ne ajute cu anumite elemente pentru a trata aceste vulnerabilităţi. Asş include numite competenţe pentru servicii, capacitatea serviciului pe terenul securităţii naţionale, în ceea ce priveşte terorismul să aiba asemenea capacitati. Ar trebui reglemente mult mai clar noile ameninţări legate de cybersecuritate", a mai declarat şeful SRI.

Citiți și: România, în faţa primei ameninţări teroriste directe, din ultimii 22 de aniDirectorul SRI, George Maior: România se va confrunta cu noi ameninţări, inclusiv de natură teroristă! VIDEOUn şeic ameninţă România şi Bulgaria, „tărâmuri islamice”, cu atacuri teroriste | VIDEOFiica liderului radical islamist care ameninţă România, dansatoare la barăFata şeicului Bakri: "Tatăl meu este un om cald, bun şi amuzant"! Mărturisirile stripteuzei care a înfuriat islamulCine e "AYATOLLAHUL DIN TOTTENHAM" care ameninţă România cu atacuri teroriste

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 27 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 28 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum 55 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 49 minute
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 31 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum o ora
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°