S-a mai scurs o etapă din campionatul ăsta bizar, în care evenimentele cu adevărat fotbalistice sunt extrem de rare şi oricum surclasate de cele din exteriorul suprafeţei de joc. Pe „dreptunghiul verde” (cum îl numeau metaforicii din vremea când chiar se juca pe iarbă, nu pe nisip ori noroi) vedem atât de rar ceva de luat în seamă, încât orice prilej de acest fel trebuie exploatat la maximum. Ei bine, un asemenea moment nu doar important, ci de-a dreptul istoric, s-a produs în derbiul acestei ultime etape când în echipa Astra s-a produs un dublu debut: pentru prima oară în echipă, dar jucând şi pentru prima dată în campionatul românesc, şi-a făcut apariţia, doamnelor şi domnilor, neîntrecutul, inegalabilul, unicul şi (doamne-ajută!) irepetabilul Florescu! Da, da, el însuşi, superstarul Naţionalei, vedeta tuturor ligilor inferioare din Germania, ulterior inadaptatul la frigul norvegian şi la cel ucrainean, găsind tocmai acum la cei 28 de anişori, terenul fertil unde să-i rodească talentul şi ce-o mai avea, fix la Giurgiu. Trecând peste amănuntul că tracul acestui al 14-lea debut în carieră şi-a pus niţel amprenta pe evoluţia superstarului, astfel încât Gazeta Sporturilor l-a notat cu un 4 (absolut generos, zic eu, care am urmărit partida), consider că trebuie să fim generoşi şi noi, sau măcar înţelegători, în ideea că nici un debut nu e tocmai uşor, indiferent de vârsta la care s-ar produce. În acest caz însă, chiar e de înţeles timorarea arătată de junele Florescu, care la cei 28 de ani părea un junior necopt pe lângă matusalemicii Cap de Zmeu ori Danciu-gol, mai ales că între acesta din urmă şi june era o diferenţă de exact 500 de partide în prima ligă. Un lucru e sigur: că junele are timp să crească, să evolueze, zic. Astfel încât la ora următoarelor 4 partide (decisive!) din preliminarii să-l vedem reocupându-şi postul de titular, mai ales că alaltăier