Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE cere bancilor sa injecteze banii in economia reala

Publicat in Ziare.com, vineri 3 iulie 2009 ·

Institutiile financiare ar trebui sa pompeze cele 442 de miliarde de euro primiti din partea Bancii Centrale Europene in economia reala, potrivit presedintelui acesteia, Jean-Claude Trichet.

Seful BCE a cerut bancilor din Europa sa reinceapa acordarea creditelor catre mediul privat si consumatori si a lasat sa se inteleaga ca rata dobanzii de referinta va ramane la nivelul minim istoric de 1% pentru o perioada lunga de timp.

Incepand cu luna octombrie a anului trecut, Banca Centrala Europeana a alocat fonduri nelimitate pentru finantarea sistemului financiar, injectand, pana acum 442 de miliarde de euro.

Suma va creste considerabil incepand cu saptamana viitoare, avand in vedere ca, de pe 6 iulie, se va startul programului de achizitie a unor obligatiuni garantate, in valoare de 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a stimula creditarea.

"Este pregatit totul, pentru ca programul sa se deruleze. Vom vedea mai tarziu care va fi termenul limita pentru aceasta actiune, dar ar putea dura intre trei si zece ani", a declarat Trichet, intr-o conferinta de presa din Luxemburg, citat de Reuters.

Cu toate acestea, bancile continua sa restrictioneze acordarea imprumuturilor, iar BCE se teme ca banii vor fi folositi de acestea pentru a-si reechilibra bilanturile contabile sau ii vor directiona spre alte active.

BCE se concentreaza asupra bancilor deoarece acestea sunt responsabile pentru aproximativ 75% din finantarile pentru companii, in zona euro, in timp ce, in Statele Unite, bancile furnizeaza doar un sfert din finantare.

Pierderi in crestere

In ciuda fondurilor BCE, bancile sunt inca ingrijorate ca vor avea pierderi cauzate de creditele neperformante, potrivit lui Silvio Peruzzo, economist la Royal Bank of Scotlanda, citat de Bloomberg.

Chiar BCE a estimat, in luna iuni

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 28 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°