Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Statele Unite se fabrică şi se oferă arme pentru copii, iar mii cad victime anual. "Iată costul real al libertăţii noastre de a deţine arme"

Publicat in Gandul, vineri 3 mai 2013 ·

Un băieţel în vârstă de cinci ani şi-a ucis accidental sora cu o carabină pentru copii, situaţia care a îngrozit o parte din Statele Unite, unde se fabrică şi se vând astfel de arme, relatează AFP.

Pe Crickett.com, site-ul fabricantului Keystone Sporting Arms, secţiunea "My first Rifle" descrie modele concepute pentru copii. Între ele este o puşcă de calibru .22, primită anul trecut cadou de un băieţel din comitatul rural Cumberland, în Kentucky (centru-est).

Marţi, băiatul s-a jucat cu puşca, încărcată, şi şi-a ucis sora în vârstă de doi ani.

Fabricantul, contactat de AFP, a refuzat să comenteze, trimiţând la avocatul său, John Renzulli, care nu a putut fi contactat.

Dar site-ul, care nu mai putea fi consultat joi după-amiază, publica zeci de fotografii cu copii mânuind carabina, între care un bebeluş cu bandană şi hăinuţe în culori de camuflaj, ţinându-se de vizorul unei puşti aşezate pe genunchii săi.

Compania cu sediul în Pennsylvania susţine că a vândut 4.000 de carabine la lansare, în 1996, 60.000 în 2008 şi are ca scop "să insufle ideea unei mânuiri sigure a armelor tinerilor trăgători şi să îi încurajeze să ştie şi să respecte faptul că vânătoarea şi tirul cer şi merită".

Această puşcă de 1,1 kilograme şi 80 de centimetri lungime trage un singur glonţ şi poate fi blocată. Cu un preţ cuprins între 110 şi 140 de dolari, în funcţie de model, aceasta este vândută în supermarketurile Walmart.

Site-ul "The Firing Line" este plin de mărturii ale părinţilor care afirmă cât de mult fiica sau fiul lor, în vârstă de cinci, patru sau trei ani, "adoră" puşca.

Site-ul Outdoorlife.com le-a cerut tinerilor să compare puştile pentru copii. "Iată evaluarea lor pentru şapte modele care pot fi găsite în orice magazin de profil, la timp pentru Crăciun", anunţă site-ul.

"Există o mare varietate de arme concepute pentru ti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°