Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşte de peste 300 milioane de euro

Publicat in Jurnalul, marți 26 aprilie 2011 ·

Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional În ciuda crizei economice cu care ne confruntăm, românii au golit şi anul acesta rafturile magazinelor. Chiar dacă preţul cozonacilor şi al cărnii de miel a crescut cu 10%, respectiv 20% faţă de anul trecut, românii au avut şi anul acesta o masă îm­bel­şugată. Crescătorii autohtoni au scos la vânzare pe piaţa românească anul acesta circa 3 milioane de miei şi iezi. Preţul cărnii de miel a diferit de la o zonă la alta, în funcţie de cantitate şi de momentul în care este cumpărată carnea de miel.

Dacă anul trecut, la producător, carnea de miel în carcasă avea un preţ de 15,1 lei pe kilogram, anul acesta a fost cu 30% mai mare, din cauza costului ridicat al furajelor. Pentru mieii în viu, preţurile au crescut cu circa 20%, ajungând de la 9 lei anul trecut la 11 lei pe kilogram anul acesta, unii ciobani fiind hotărâţi să nu lase preţul mai jos de 15 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă. Dacă luăm în considerare că un miel tăiat a avut în jur de 15 kilograme, iar un kilogram de carne de miel a costat în medie 20 de lei, reiese că numai pentru friptura de miel românii au plătit peste 210 milioane de euro.

În această perioadă se vând de zece ori mai mulţi cozonaci şi pască decât într-o lună obişnuită din an, însă piaţa este în scădere, din cauza puterii diminuate de cumpărare a românilor. Circa 7,5 milioane de cozonaci au ajuns pe mesele ro­mâ­ni­lor, o cantitate similară cu cea de anul trecut (7 milioane de bucăţi). „Preţul co­zonacilor tradiţionali a fost, în me­die, cu zece procente mai ridicat de­cât anul trecut, când cozonacii s-au vândut cu sume cuprinse între 4 şi 35 de lei, principala cauză fiind creş­terea preţurilor la materiile pri­me. În această perioadă s-a observat o creştere a vânzărilor de mixuri pentru cozonaci, respectiv amestecuri de nucă, cacao, rahat, ceea ce arată că românii doresc tot m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 31 minute
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 2 ore
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum o ora
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 4 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Paul McCartney a devenit primul muzician britanic miliardar

News.ro acum o ora
Paul McCartney s-a alăturat clubului miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a acumulat o astfel de avere, potrivit clasamentului anual al Sunday Times, care confirmă tendinţa de scădere a numărului de miliardari din Marea Britanie. Po

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum 2 ore
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°