Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locurile din grădiniţe s-au epuizat

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 1 martie 2008 ·

Părinţii care, în această perioadă, au încercat să înscrie copilul la o grădiniţă cu program prelungit din Slatina au fost informaţi că nu mai sunt locuri disponibile. În aceste condiţii, oamenii s-au adresat Inspectoratului Şcolar Judeţean, reclamându-i pe directori. „Oamenii nu înţeleg că locurile în aceste grădiniţe sunt limitate, iar directorii fac înscrieri pe baza criteriilor stabilite de Consiliul de Administraţie al unităţii. Anul trecut, peste 270 de copii au rămas acasă pentru că se ocupaseră locurile la toate cele şapte grădiniţe cu program prelungit din Slatina. Pe de altă parte, la înscriere se ţine cont şi de faptul că micuţii provin din creşele care funcţionează în acelaşi spaţiu cu grădiniţa, şi sunt trei creşe în Slatina, sau că un copil este deja înscris şi nu poţi să trimiţi părintele cu frăţiorul la altă grădiniţă“, a declarat inspectorul pentru învăţământul preşcolar din cadrul ISJ, Constanţa Popescu. Tot pe lista priorităţilor sunt şi copiii sau nepoţii personalului.

Probleme şi la Drăgăneşti, şi Caracal Dacă la unităţile cu program normal, a mai spus inspector Popescu, se mai depăşeşte numărul admis de elevi la grupă din cauza numeroaselor solicitări, regulile sunt stricte când vine vorba de copiii care petrec la grădiniţă cea mai mare parte din timp, uneori de la 8.00 la 19.00. Se servesc trei mese (mic dejun, prânz şi gustarea de la ora 16.00), iar uneori se întâmplă şi evenimente neplăcute, motiv pentru care Inspecţia Sanitară de Stat nu acceptă depăşirea efectivelor în spaţii şi aşa subdimensionate. Probleme cu locurile din grădiniţă sunt şi la Drăgăneşti, unde există o singură unitate cu program prelungit. „Locuri mai sunt doar la Corabia. Nici în cele trei grădiniţe cu program prelungit din Caracal nu se mai fac înscrieri“, a mai spus Constanţa Popescu.

În Slatina, se intenţionează construirea unei grădiniţe în vecinătatea Şco

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°