Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rolling Stones au încins atmosfera la Glastonbury

Publicat in Adevarul, duminică 30 iunie 2013 ·

Una dintre cele mai bune trupe de rock'n'roll ale tuturor timpurilor, Rolling Stones, a cântat sâmbătă în faţa a peste 100.000 de oameni, la festivalul de la Glastonbury, Anglia.

În ciuda faptului că media de vârstă a membrilor trupei este de 69 de ani, aceştia au debordat de energie pe scena unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri muzicale din lume. Concertul „veteranilor“ rockului britanic a durat peste două ore, showul culminând cu un spectacol de artificii.

„Este minunat să fim aici, la festivalul acesta. După toţi anii ăştia, s-au gândit în sfârşit să ne cheme şi pe noi“, a declarat Mick Jagger, care va împlini 70 de ani luna viitoare.

După primele cinci melodii, solistul a prezentat o nouă melodie, intitulată „Glastonbury Girl“, pe care a scris-o după ce a cunoscut o fată vineri seara, când s-a aflat printre spectatori, la concertul celor de la Arctic Monkeys.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit la showurile noastre timp de 50 de ani. Iar dacă aceasta este pentru prima oară când ne vedeţi, vă rog să reveniţi“, a glumit Mick Jagger cu publicul, după ce şi-a prezentat colegii din formaţie, toboşarul Charlie Watts şi chitariştii Ronnie Wood şi Keith Richards.

La început (anul 1970-n.r.), festivalul de la Glastonbury era un loc în care hippioţii se puteau retrage pentru a petrece în linişte, dar de-a lungul anilor a devenit cunoscut pentru megastarurile care au urcat pe scenă, artişti de talie internaţională precum Beyonce, U2, Bruce Springsteen şi David Bowie. Concertul celor de la Rolling Stones a fost cel mai aşteptat din istoria festivalului, fondatorul Michael Evis fiind foarte fericit că în sfârşit a putut aduce trupa pe ferma sa din sud-estul Angliei.

„Rolling Stones au fost punctul maxim al celor 43 de ani de Glastonbury“, a declarat acesta la finalul concertului trupei.

Rolling Stones au închis cu succe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 8 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°