Vehiculul Curiosity al NASA a descoperit albia unui râu antic pe Marte, aceasta fiind prima dovadă că pe Planeta Roşie a existat la un moment dat apă în formă lichidă, scrie Gizmodo.
Curiosity a trimis o fotografie cu fundul râului, rocile fiind similare celor găsite în albiile râurilor de pe Pământ, notează sursa.
Specialiştii NASA au studiat pietrişul din imagini şi au stabilit că râul avea un curs foarte rapid. „Judecând după mărimea pietrelor, acestea nu puteau fi transportate de vânt, ci numai de apă. Viteza râului ar fi trebuit să fie în jur de un metru pe secundă”, a declarat profesorul William Dietrich de la Universitatea din California.
Gizmodo scrie că, acum, Curiosity va încerca să stabilească felul în care arăta Planeta Roşie, atunci când exista apă în formă lichidă. „Un curs lung de apă reprezintă un mediu locuibil”, explică John Grotzinger de la Laboratorul Mars Science. Gizmodo notează că descoperirea este „uriaşă”, putând reprezenta dovada că a existat viaţă pe Marte.
Vehiculul Curiosity al NASA a descoperit albia unui râu antic pe Marte, aceasta fiind prima dovadă că pe Planeta Roşie a existat la un moment dat apă în formă lichidă, scrie Gizmodo.
Curiosity a trimis o fotografie cu fundul râului, rocile fiind similare celor găsite în albiile râurilor de pe Pământ, notează sursa.
Specialiştii NASA au studiat pietrişul din imagini şi au stabilit că râul avea un curs foarte rapid. „Judecând după mărimea pietrelor, acestea nu puteau fi transportate de vânt, ci numai de apă. Viteza râului ar fi trebuit să fie în jur de un metru pe secundă”, a declarat profesorul William Dietrich de la Universitatea din California.
Gizmodo scrie că, acum, Curiosity va încerca să stabilească felul în care arăta Planeta Roşie, atunci când exista apă în formă lichidă. „Un curs lung de apă reprezintă un mediu locuibil”, expl