Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Zeci de gospodării au fost afectate de furtună

Publicat in Adevarul, luni 31 august 2009 ·

Ploaia care a cazut în cursul acestei nopţi în Prahova a afectat gospodării din mai multe localităţi ale judeţului. După zile de caniculă, a venit vremea furtunilor, iar meteorologii anunţă în continuare zile cu tunete şi fulgere. O vijelie puternică a afectat noaptea trecută numeroase locuinte din localitatea Blejoi. Furtuna a lăsat în urmă gospodării cu garduri puse la pamânt, copaci rupţi, iar o familie a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce acesta a fost pur şi simplu smuls de pe casă şi aruncat de vânt la zeci de metri distanţă, peste un stâlp de electricitate. Din fericire nu au fost înregistrate victime, persoanele aflate în acel moment în casă reuşind să fugă la timp din calea vijeliei, adăpostindu-se în curtea unui vecin. Pagubele înregistrate în localitatea Blejoi, în urma furtunii, se ridică la zeci de mii de lei. Iar a dat necazul peste ei

Ploaia a inundat şi câteva curţi ale unor ploieşteni care locuiesc pe strada Tânărul Muncitor, aducându-i pe aceştia în pragul disperării. “Ne-am săturat de ce se întâmplă. La fiecare ploaie întâmpinăm greutăţi cu apa care se adună în curte. Subsolurile au început să miroasă a mucegai, am ajuns să ne bucurăm când e caniculă, o preferăm în locul ploii”, a spus dezamăgită Viorica Popa, o pensionară care s-a chinuit ore în şir să scape de apa care i-a inundat gospodăria cu ajutorul unor găleţi. “Cum aud că plouă, încep să plâng. Este deprimant să ştii că nu poţi face nimic pentru că nu există canalizare. Cineva trebuie să ia măsuri radicale şi să ne scape definitiv de problema asta. Ne-am săturat să-i vedem mereu pe pompierii care scot apa din curţi şi cred că şi ei s-au săturat de noi”, a spus Nuţica, o altă locuitoare a străzii Tânărul Muncitor din Ploieşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 50 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 31 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°