Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haasta la vista, baby!

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 iunie 2013 ·

Spuneam ultima dată că favoriţii principali la Open-ul francez aveau parte de adversari pe cinste în sferturi. Când colo, trei dintre ei trec mai departe în minimum de seturi! Încep cu liderul la zi. Djokovic l-a luat de data aceasta în serios pe Tommy Haas, transmiţându-i din mers un „Haasta la vista!”, şi pare că poate spune acelaşi lucru şi în semifinală, dar grafiat corect în limba lui Nadal. Care Nadal n-a stat nici el la discuţie cu un Wawrinka de nerecunoscut. Cunoşteam faptul că elveţianul nu ştie ce e aia victorie în faţa lui Rafa, dar mai ştiam şi că acesta este anul cu creştere certă de calitate în jocul lui Wawrinka şi mă aşteptam ca acest lucru să se vadă. Nu neapărat să-l bată pe Nadal, părea utopic, nici măcar să-l întindă ca pe Djokovic la Open-ul australian, dar să arate că se poate ridica la nivelul adversarului. Ei bine, nici măcar sporadic n-a reuşit acest lucru! Mai mult decât inexplicabil, mi se pare ruşinos pentru Wawrinka, îmi pare rău s-o spun. Unii au invocat oboseala din meciul de cinci seturi cu Gasquet, dar hai să fim serioşi, de atunci mai trecuse un tur, cel în care se delectase cu Iujnîi. Nici măcar să servească n-a fost în stare Wawrinka! La fel de slab a fost şi Robredo în faţa lui Ferrer, prin perspectiva scorului. Dar Robredo îşi depăşise deja de câteva ori condiţia şi, odată cu creşterea nivelului, o cădere era de aşteptat.

Am lăsat la urmă sfertul în care favoritul a fost trimis acasă. Şi nu numai că a fost trimis acasă, dar acest lucru s-a întâmplat tot în trei seturi! Federer, căci despre el este vorba, nu i-a servit lui Tsonga nici măcar un singur as! Da, stimaţi iubitori de tenis, pentru prima oară în aproape 300 de meciui de Grand Slam! Şi atunci, când nu te ajută deloc serviciul, cum să-i poţi face faţă unui Tsonga în formă de... turneu?! Căci da, prin această victorie francezul şi-a creat un culoar perfect către

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°