Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga este dublura premierului Călin Popescu Tăriceanu în Cabinetul din umbră al democraţilor, care va fi pus pe picioare în lunile viitoare.
Surse din partid susţin că Vasile Blaga este văzut de colegii din conducere ca fiind singura soluţie pentru funcţia de premier şi a fost desemnat să se ocupe de organizarea Guvernului democrat.
Potrivit surselor, pe lângă Blaga, pe lista ministeriabililor ar putea să mai apară numele fostului vicepremier Gheorghe Pogea – ca ministru al Economiei, al vicepreşedintelui Anca Boagiu, – ca şef al Diplomaţiei, şi cel al lui Gheorghe Barbu – Muncă.
Pentru poziţia de ministru al Justiţiei este favorită Monica Macovei, iar în cazul în care acesta va refuza, va fi căutat un alt nume din societatea civilă. „Am convenit ca la Ministerul Justiţiei să nu fie nominalizată decât o personalitate neimplicată politic, pentru că acest minister are nevoie de credibilitate”, au declarat sursele.
Componenţa Guvernului din umbră a PD va fi prezentată oficial, cel mai probabil, în toamnă, concomitent cu un program de guvernare. Programul se bazează pe strategia postaderare elaborată de departamentul economic al partidului, coordonat de preşedintele executiv Adriean Videanu. (M. Ş.)
Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga este dublura premierului Călin Popescu Tăriceanu în Cabinetul din umbră al democraţilor, care va fi pus pe picioare în lunile viitoare.
Surse din partid susţin că Vasile Blaga este văzut de colegii din conducere ca fiind singura soluţie pentru funcţia de premier şi a fost desemnat să se ocupe de organizarea Guvernului democrat.
Potrivit surselor, pe lângă Blaga, pe lista ministeriabililor ar putea să mai apară numele fostului vicepremier Gheorghe Pogea – ca ministru al Economiei, al vicepreşedintelui Anca Boagiu, – ca ş