Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru firme AMENDATE CU 5,6 MILIOANE DE EURO pentru trucarea a două licitaţii Transgaz

Publicat in Gandul, joi 1 noiembrie 2012 ·

Consiliul Concurenţei a sancţionat patru companii cu amenzi în valoare totală de 25,5 milioane de lei (circa 5,6 milioane de euro) pentru trucarea a două licitaţii organizate de Transgaz Mediaş, în vederea atribuirii unor contracte de racorduri de gaze în perioada 2009-2011.

Firmele sancţionate sunt Condmag Braşov, Inspet Ploieşti, Moldocor Piatra Neamţ şi T.M.U.C.B. (Trustul de Montaj Utilaj Chimic Bucureşti), sancţiunile fiind aplicate în cadrul unei investigaţii privind o posibilă înţelegere între companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Transgaz în perioada 2009 - 2011, în vederea atribuirii unor contracte de racorduri de gaze naturale.

Astfel, firmele Condmag şi Inspet au fost amendate cu 4.548.658 lei (1 milione de euro) şi, respectiv, 7.296.204 lei (1,6 milioane euro) pentru realizarea unei înţelegeri privind participarea cu oferte trucate la procedura de achiziţie publică "Racord gaze naturale Butimanu-Brazi pentru alimentarea cu gaze a centralei de Cogenerare Brazi" organizată în anul 2009.

"Trucarea ofertelor a constat în schimbul de informaţii sensibile, cu caracter confidenţial, care au permis frmei Inspet să câştige licitaţia, conform unei înţelegeri prealabile", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

De asemenea, firma Moldocor a fost amendată cu 2,235 milioane de lei (500.000 euro), iar T.M.U.C.B. cu 11,38 milioane de lei (2,5 milioane euro) pentru realizarea unei înţelegeri în scopul participării cu oferte trucate la procedura de achiziţie publică "Conductă de transport gaze 20'' Giurgiu Ruse" organizată în anul 2011. Trucarea licitaţiei s-a realizat prin corelarea ofertelor

depuse de cei doi concurenţi, firma T.M.U.C.B. transmiţând firmei Moldocor informaţii confidenţiale cuprinse în oferta sa financiară.

"Avem dovezi că aceste companii s-au înţeles asupra conţinu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°