La tinarul poet milenarist Stefan Manasia avem de-a face cu un paradis "in destramare" terestru, sufocat de ambalaje si resturi menajere, depozitate undeva la marginea orasului, unde in locul portarului inaripat sta de veghe un boschetar Pe poetul Stefan Manasia l-am intilnit la Maratonul de poezie organizat toamna trecuta la Sibiu, pe holul Universitatii, intr-o pauza "de (re)creartie", alaturi de alti citiva congeneri deja celebri din generatia sa, Claudiu Komartin, Dan Coman, Radu Vancu si, pare-mi-se, Dan Sociu, care statea, ce-i drept, ceva mai retras, inconjurat de un cerc de admiratori, savurindu-si, odata cu fumul slobozit pe nari, inselatoarea glorie postuma. Am schimbat mai intii citeva priviri, ca sa vedem ce si cum, apoi ne-am incurcat tesind in jurul nostru un paienjenis de vorbe spuse in astfe de ocazii. "Sinteti domnul Danilov, nu-i asa?" mi-a spus tinarul Stefan Manasia si, fara sa mai astepte vreun raspuns, a continuat, "M-as bucura daca mi-ati trimite un grupaj de versuri pentru Tribuna...". Mi-a parut rau ca a trebuit sa-l refuz. Dar nu mai "comisesem" de mult versuri si cele citeva poezii pe care le aveam in sertar nu ma satisfaceau. Ne-am despartit in termeni amiabili, fiecare vazindu-si de ale sale. Ii citisem, pe sarite, articolele publicate in diverse reviste, si-i cunosteam, fragmentar, poezia. Numele sau, fosnitor ca matasea porumbului, mi se intiparise insa de mult in memorie. Imi propusesem, in timp ce ne stringeam miinile, in semn de ramas bun, sa-l urmaresc cu atentie. Trecind, recent, pe la redactia Polirom-ului, am dat, in biroul lui Silviu Lupescu, peste volumul de versuri al poetului intilnit la Sibiu, volum aparut la Ed. Cartea Romaneasca, "Cartea micilor invazii", si apoi, imediat ce am ajuns acasa, m-am adincit in lectura. Consemnez mai jos citeva impresii, notate atunci in caietul meu cu coperti albastre. Deci: "Stefan Manasia, u