Cum s-a situat George Enescu faţă de noul regim de fabricaţie sovietică integrală după abdicarea forţată a Regelui Mihai şi instaurarea Republicii Populare? Există un document excepţional, o scrisoare din 1949, în care marele muzician îşi exprimă clar poziţia. În anii următori, Petru Groza a depus mari eforturi pentru a-l aduce acasă, după modelul sovietic al epocii în care personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Grigore Moisil, Al. Rosetti erau puse în vitrină ca nişte bibelouri de propagandă. După moartea artistului, autorităţile comuniste s-au zbătut inutil să-i aducă trupul şi să-l înmormînteze acasă, în România – există un testament explicit care împiedică asta. În anii Războiului Rece, scrisoarea aceasta a fost citată frecvent la Europa Liberă, mai ales de Virgil Ierunca, de altfel şi un împătimit meloman, cu o colecţie impresionantă de discuri. O restituim aici, împreună cu transcrierea fidelă a originalului şi cu o traducere atentă la toate detaliile.

O scrisoare a lui George Enescu

Adresată lui Mihail Andricu (1894-1974), compozitor şi pianist, membru corespondent al Academiei din 1948 (în 1949 avea să primească Premiul de compoziţie al Academiei Române, după ce în 1924 primise Premiul I de compoziţie „George Enescu“)

S.West 72[n]d Street New York City

USA

25 ianuarie 1949

Preascumpul meu prieten,

Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare. Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine.

Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…

Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru : este nedr