Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile cuceresc aerul la manşa avioanelor de linie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 ianuarie 2009 ·

Aviaţia nu mai este un domeniu al bărbaţilor, spune tânăra Andreea, care, la 24 de ani, e copilot pe avioanele Boeing 737. Sursa: Arhiva personală

Pasagerii care s-au obişnuit să fie primiţi la bord de o prezenţă feminină şi conduşi la destinaţie de mâna unui bărbat ar trebui, treptat, să-şi schimbe perspectivele. Vremea când echipajul va fi exclusiv feminin nu este departe, spun tinerele absolvente ale Şcolii de Aviaţie Civilă. Fetele nu au stat mult pe gânduri şi deja au intrat în pâine. Două dintre ele se pregătesc, la Tarom, să devină comandant, iar la Blue Air sunt mai multe copilot.

La 24 de ani, Andreea Liţescu îşi petrece cea mai mare parte din timp la manşa unui Boeing 737 şi ţine în mâinile ei vieţile a mii de pasageri Blue Air. Cu fiecare oră de zbor, ea prinde curaj ca, alături de colegele ei, să-i pună la locul lor pe cei care cred că aviaţia este un domeniu al bărbaţilor.

Fără weekenduri

Bologna, Berlin, Bruxelles - deja aproape nicio rută din cele operate de companie nu-i este străină tinerei copilot, care savurează intens fiecare zbor. De când a preluat postul, în luna august a anului trecut, şi-a luat rolul în serios: a renunţat la weekenduri sau sărbători, pentru a fi mereu pe drumuri sau gata de plecare. Niciun sacrificiu nu i se pare prea mare, atâta timp cât face ceea ce-i place mai mult: zboară. Devine foarte serioasă atunci când vorbeşte despre responsabilitatea faţă de pasageri şi spune că principala grijă este ca fiecare să ajungă la destinaţia dorită în deplină siguranţă.

Chiar dacă pare, mai degrabă, o fiinţă plăpândă, Andreea demonstrează cu succes că forţa nu este de genul masculin - a făcut performanţă în artele marţiale până la centura maro, a escaladat vârful Mont Blanc şi a alergat pe locul trei la maraton. De un lucru însă îi este frică: apa.

„Din momentul î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 52 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 40 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 37 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Atenţionare MAE: Ungaria interzice camioanele de mare tonaj pe 1 mai

Mediafax acum 50 minute
Interdicţia va fi valabilă în intervalul orar 6.00 – 22.00, ora locală. Transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibili şi alte bunuri de primă necesitate nu vor avea obligaţia de a se supune acestor restricţii. MAE reamint

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°