Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Inflatie" de politicieni la inaugurarea unui camin de batrani

Publicat in Romania Libera, marți 23 august 2005 ·

Politicieni la cel mai inalt nivel s-au ingramadit, duminica dupa-amiaza, sa ia parte la deschiderea de catre cultul penticostal din municipiul Lupeni (judetul Hunedoara) a unui azil de batrani, desi sustin ca anul acesta nu vor anticipate si, ca atare, nu au de ce sa-si faca publicitate. Ministri, fosti ministri sau presedinti de partid au venit sa fie vazuti de populatia din Lupeni, care s-a strans in numar mare neintelegand de ce dintr-o data orasul lor este atat de important. Unii dintre oficiali au fost primiti cu aplauze si pupaturi, ca in cazul fostului ministru al Culturii, deputatul Mona Musca. Altii, cum este cazul ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, cu intrebari legate in general de pensiile atat de mici. Politica "la gramada" in Valea Jiului Relaxati, coborand din masini luxoase, politicienii si-au facut aparitia unul catre unul. Printre ei, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot, subprefectul judetului, Dan Pricajan, directorul general al Companiei Nationale a Huilei, Daniel Surulescu, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, care este si presedinte filialei PNL, si deputatul liberal Dan Radu Rusanu. Au venit si mai marii zilei ca sa asiste si sa taie panglica la inaugurarea caminului de batrani amenajat de Asociatia Misionar-Umanitara "Glasul penticostalilor" din Lupeni, cu sprijin financiar extern. In fata credinciosilor sau a oamenilor simpli care au dorit sa-i vada pe oficiali au aparut si ministrul PD al Muncii, Gheorghe Barbu, minsitrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, si fostul ministru al Culturii, Mona Musca. Daca prezenta lui Barbu era oarecum de inteles, nu acelasi lucru se poate spune de Atanasiu sau Mona Musca, vizita lor fiind privita ca un fel de campanie electorala pentru anticipatele despre care se vorbeste de atata vreme. Ministrul Apararii a spulberat, insa, aceste zvonuri mentionand ca in acest an n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 6 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 12 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 7 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 8 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 10 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 5 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 13 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

20°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°