Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PULSUL ALEGERILOR: Autocare electorale pierdute de Dan Nica

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 26 septembrie 2009 · ·

Ministrul de interne, Dan Nica (PSD), a lansat acuzaţia că se pregăteşte fraudarea alegerilor prezidenţiale cu autocarele care plimbă turiştii electorali să voteze în mai multe localităţi. Sursa: Agerpres

Ministrul susţine că „are informaţii” că au fost închiriate toate autocarele pentru ziua votului. Lucrurile nu stau chiar aşa. Cel puţin o companie de transport, contactată de EVZ, poate pune la dispoziţie câteva zeci.

„Dacă informaţia pe care eu o am este că nu mai există autocare libere în România pentru închiriat pe data de 22 noiembrie şi 6 decembrie, înseamnă că are legătură cu faptul că românii s-au hotărât brusc să plece în excursii la mănăstire sau în alte locuri ale României, sau cineva s-a hotărât să organizeze vreo operaţiune de turism electoral”, a acuzat Nica, fără să-i nominalizeze pe rivalii de la PDL. I-a avertizat însă că „dacă le trece prin cap să voteze de două ori, să se gândească bine”.

El a precizat însă că a luat măsuri antifraudă: organizarea de secţii de votare speciale, supravegheate cu camere video, unde pot vota pe liste suplimentare alegătorii domiciliaţi în altă localitate.

Doar1.000 de lei autocarul

Ministrul Nica pare a nu fi foarte bine informat în privinţa autocarelor. Cu un simplu telefon la una dintre cele mai mari companii de transport, am aflat că, cel puţin pentru data primului tur de scrutin al prezidenţialelor, 22 noiembrie, există autocare disponibile. Ne-am interesat pentru 10-15 autocare la societatea de transport „Autogara Rahova”, cu sediul în sectorul 5, condus de Marian Vanghelie, colegul de partid al lui Dan Nica.

„Sigur că avem”, ne-a asigurat Mircea Găină, reprezentantul firmei, întrebat dacă ar putea să ne închirieze „10-15 autocare” în 22 noiembrie. Preţul este de aproape 1.000 de lei pe autocar şi include motorina şi şoferul. Reprezent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 27 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 10 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°