Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au mai mare încredere în Dacia decât în Mercedes

Publicat in Romania Libera, marți 27 aprilie 2010 ·

Cel mai important studiu de piaţă realizat asupra consumatorului din Europa arată că, la categoria automobile, Dacia a trecut pe primul loc în topul încrederii românilor, loc ocupat anul trecut de Mercedes - Benz, potrivit Agerpres.

Studiul, realizat de Reader's Digest pentru al zecelea an, îşi propune să identifice şi să premieze mărcile care au reuşit să câştige încrederea europenilor în acest an. Rezultatele "Trusted Brands" din România au evidenţiat schimbări la nivel de percepţie şi încredere faţă de anii precedenţi.

La categoriile bancă, automobile, cameră foto sau companie de asigurări s-au schimbat liderii, în timp ce la alte categorii - electrocasnice, benzinării, cosmetice - ocupanţii locului întâi şi-au întărit poziţia prin procente mai mari, comparativ cu anii trecuţi. Una dintre marile surprize ale studiului din acest an a fost revenirea în forţă a unor branduri româneşti.

Trusted Brands 2010 s-a desfăşurat concomitent în 16 ţări europene, printre care şi România, respondenţii având la dispoziţie pentru a alege 20 de categorii de branduri comune celor 16 ţări şi maximum 18 categorii locale. România a înregistrat cea mai mare rată de răspuns la nivel european, după Finlanda - 14,1%.

Între mărcile care au câştigat încrederea românilor se află: Dacia, Dell, Nokia, Vodafone, Canon, Paralela 45, BCR, Visa, Asirom, RCS & RDS, Petrom, Eurovita, Nurofen, Algocalmin, Head & Shoulders, Nivea, Ariel, Nestle. La categoriile locale, mărcile care au câştigat au fost Vel Pitar, Ceresit, Cris-Tim, Fuchs, Borsec, Medlife, Walmark, Danone, Carrefour, etc. Cel mai important studiu de piaţă realizat asupra consumatorului din Europa arată că, la categoria automobile, Dacia a trecut pe primul loc în topul încrederii românilor, loc ocupat anul trecut de Mercedes - Benz, potrivit Agerpres.

Studiul, realizat de Reader's Digest pentru al z

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 30 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, un grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relat

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum o ora
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum o ora
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderul Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii / România vrea să joace un rol mai important în asigurarea securității energetice la nivel regional

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, la Washington, D.C., cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson, anunță Administrația Prezidențială. ”Președintele Klaus Iohannis a salutat adoptarea de

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 2 ore
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°