CFR Cluj a fost învinsă luni seară cu scorul de 4-0 de formaţia FC Vaslui în etapa a III-a a Ligii I. Pentru clujeni este cea mai drastică înfrângere din ultimii şapte ani în campionat şi totodată primul insucces pe teren străin din toamna trecută, potrivit Mediafax.
Toate cele patru goluri ale vasluienilor au fost înscrise în primele 32 de minute de joc. Ultima dată când CFR Cluj a fost învinsă la o diferenţă de cel puţin patru goluri a fost la 15 octombrie 2005, scor 0-5 cu Dinamo Bucureşti, iar ultima înfrângere în campionat, în deplasare, a fost la 7 octombrie 2012, scor 0-1 cu Steaua Bucureşti, informează site-ul oficial al FRF.
FC Vaslui, cu tehnicianul Ionuţ Moşteanu la debutul în Liga I, nu mai învinsese pe CFR Cluj de două sezoane.
În etapa a III-a a Ligii I au debutat cinci fotbalişti: Djokovici (CFR Cluj), Abel Camara (Petrolul Ploieşti), Wilk (FC Vaslui), Şuşu (Gaz Metan Mediaş) şi Băluţă (Viitorul Constanţa). Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Sebastian Ghinga, a jucat meciul cu numărul 50 în prima divizie.
Jucătorii Buzean (Gaz Metan Mediaş), Ene (Corona Braşov) şi Lupu (Săgeata Năvodari) au marcat primele lor goluri în eşalonul de elită al fotbalului românesc.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a urcat pe locul 36 în clasamentul all-time, depăşind echipa Ripensia Timişoara.
Rezultate înregistrate luni seară în Liga I:
ACS Poli - Gaz Metan 2-1 (Szekely 43', 80' - Buzean 74')
Viitorul - Dinamo 0-0
FC Vaslui - Cluj 4-0 (Celeban 4', Antal 6', 24', Caue 32')
CFR Cluj a fost învinsă luni seară cu scorul de 4-0 de formaţia FC Vaslui în etapa a III-a a Ligii I. Pentru clujeni este cea mai drastică înfrângere din ultimii şapte ani în campionat şi totodată primul insucces pe teren străin din toamna trecută, potrivit Mediafax.
Toate cele patru goluri ale vasluienilor au fost înscrise în primele 32 de