Frank Abagnale, autorul unora dintre cele mai mari fraude şi escrocherii din SUA, devenit şi personaj de film în interpretarea lui Leonardo DiCaprio, a avertizat recent că informaţiile pe care utilizatorii Facebook le fac publice pe paginile personale îi fac extrem de vulnerabili în faţa hoţilor, relatează The Telegraph.
Bărbatul, care este acum şeful unei companii de consultanţă anti-fraudă financiară, a arătat în timpul unei conferinţe desfăşurate la Londra că internauţii ar trebui să fie mult mai atenţi atunci fac publice datele personale.
„Dacă îmi spui data şi locul naşterii (pe Facebook), deja am 98% din informaţiile necesare pentru a-ţi fura identitatea”, a spus Abagnale. „Ce am făcut eu în urmă cu 40 de ani, când eram doar un adolescent, este de 4.000 de ori mai uşor de făcut acum”, a continuat acesta, făcând referire la primele sale infracţiuni.
Americanul a trăit mult timp de pe urma înşelătoriilor pe care le făcea, însă cel mai faimos dintre „trucurile” sale a fost tipărirea propriului număr de cont pe foi de depozit false. Astfel, atunci când clienţii băncii depuneau bani, aceştia erau vărsaţi direct în contul său. Când banca respectivă a realizat ce se întâmpla, Frank fugise deja din ţară cu 40.000 de dolari.
Deşi a precizat că el nu are pagină de Facebook, Abagnale s-a arătat îngrijorat de faptul că mulţi tineri sunt mult prea entuziaşti în ceea ce priveşte beneficiile oferite de reţeaua de socializare, ingnorând sau necunoscând şi riscurile la care se expun.
„Ceea ce oamenii scriu pe Facebook spune ceva despre ei. De fiecare dată când oferi un „Like” sau spui că nu îţi place ceva, de fapt, îi oferi altcuiva informaţii despre orientarea ta sexuală, etnia din care faci parte sau preferinţel politice”, a explicat el.
Foto: Hepta
Americanul în vârstă de 64 de ani este cunoscut la nivel mondial pentru in