Ungaria a încercat să calmeze tensiunile dintre Budapesta şi Berlin după declaraţiile lui Viktor Orban care făceau referire la trecutul nazist al Germaniei, subliniind că premierul nu a vizat-o pe cancelarul german Angela Merkel, ci pe rivalul său social-democrat Peer Steinbrück, relatează AFP.
"Viktor Orban nu a comentat deloc declaraţiile lui Merkel, ci (a comentat) metafora lui Peer Steinbrück", a declarat luni seara pentru agenţia MTI secretarul de stat adjunct al Ministerului ungar de Externe, Gergely Pröhle.
Angela Merkel a anunţat joi, referindu-se la carenţele în materie de stat de drept şi democraţie din Ungaria: "Vom face totul pentru a aduce Ungaria pe drumul cel bun, fără să mergem însă până acolo încât să trimitem cavaleria".
Ea i-a răspuns astfel indirect advresarului său în alegerile legislative, Peer Steinbrück, care a evocat posibilitatea de excludere a Ungariei din Uniunea Europeană (UE) şi a folosit termenul de "cavalerie" într-un alt context.
Vineri, şeful Guvernului ungar a reacţionat vehement. "Germanii au trimis deja o dată cavaleria, mai precis sub formă de tancuri. Noi le cerem să nu o trimită din nou. Nu a fost o idee bună atunci şi nu a funcţionat", a declarat el pentru postul de radio Kossuth.
Ministerul german al Afacerilor Externe a calificat luni aceste declaraţii drept "derapaj regretabil".
În martie 1944, pentru a împiedica Ungaria lui Miklos Horthy, până atunci aliat loial al Germaniei naziste, să se alăture forţelor aliate, forţele germane au invadat Ungaria, care practic nu a opus nicio rezistenţă. Tancurile germane au fost întâmpinate cu flori în mai multe comunităţi în care locuiau minorităţi germane.
Ediţia online a revistei germane Der Spiegel a văzut în reacţia lui Viktor Orban o critică la adresa cancelarului Merkel, acuzând-o că foloseşte metode naziste.
Guvernul conserva