Aflat la un pas de disoluţie, partidul lui Corneliu Vadim Tudor dă semne de resuscitare. L-a ajutat injecţia cu adrenalină a lui Gigi Becali, scos şi el dintr-un anoniman emergent, de o spectaculoasă reţinere cu mascaţi şi de priponirea sa în arestul de la Rahova, pentru un motiv cel puţin controversabil.
Corneliu Vadim Tudor, redevenit pentru o perioadă om de litere, sociolog, filosof şi comentator sportiv, prinde din zbor firul speranţei şi crede că europarlamentarele, pentru care face tandem cu cel cu care până nu demult îşi împărţea electoratul, vor constitui o bună trambulină pentru prezidenţialele din iarnă, când pare foarte hotărât să încurce iţele şi să triumfe, în dauna tripletei „oficiale” Băsescu-Geoană-Antonescu.
Iar în cazul în care va fi ales preşedinte, Tudor a declarat că este hotărât să-l numească pe Gigi Becali premier. Dincolo de enormitatea faptului în sine - în condiţiile actuale - hai să aruncăm o privire asupra acestei eventualităţi. Să zicem că Vadim intră în turul 2 al prezidenţialelor, cu oricare dintre cei trei, şi că electoratul va decide să-i dea lui ţara pe mână. Învăţând din „lecţia Băsescu”, Vadim va găsi soluţia de a-şi impune omul - pe Gigi Becali - pentru formarea noului guvern. Probabil că, aşa cum s-ar fi întâmplat şi în iarna trecută, parlamentarii nu vor dori să rişte pierderea posturilor mănoase în care abia s-au acomodat şi vor ceda şantajului constituţional. Gigi Becali va primi din partea preşedintelui Vadim sarcina să formeze noul guvern. Cu cine-l va forma? Hai să zicem că nu asta e problema. Ce, parcă Băsescu n-a venit cu panarame de genul lui Dobre sau cu Pârvuleasca, pentru Transporturi şi Integrare Europeană, în 2004? Parcă în actualul guvern Boc nu sunt nişte anonimu de toată frumuseţea, care până ieri vindeau saltele Relaxa pentru Cataramă şi acum constituie societatea informaţională? De ce n-ar fi verii