Palatul Cantacuzino găzduieşte astăzi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi muzeul dedicat lui George Enescu, a cărui biografie o veţi putea citi zilele următoatoare pe site-ul adevarul.ro

Un palat pe trei niveluri, în stil Art Nouveau, cu balcoane din fier forjat şi intrarea umbrită de o copertină din sticlă şi fier – ca o scoică mare, translucidă. În capătul scărilor de marmură, de o parte şi de alta, sunt doi lei de piatră.

Se numeşte Palatul Cantacuzino şi se găseşte pe Calea Victoriei, la numărul 141, de mai mult de-un secol. A fost construit de Grigore Cantacuzino – fost primar al Capitalei, prim-ministru şi şef al Partidului Conservator –, care era atât de bogat încât i se spunea „Nababul“. Când a murit, acum o sută de ani, clădirea a intrat în posesia fiului său, Mihail, căsătorit cu Maria Rosetti - Tescanu. Femeia, al cărei portret îl vezi agăţat într-una dintre camerele palatului, avea faţa rotundă, nasul cârn şi părul brunet, lung şi ondulat, pe care-l purta prins în coc.

Probabil că fotografia s-ar fi prăfuit prin arhive, dacă Maria – sau „Maruca“, aşa cum îi ziceau prietenii – n-ar fi devenit, prin a doua căsătorie, soţia unui compozitor celebru. În cinstea lui, palatul găzduieşte astăzi Muzeul Naţional „George Enescu“.

Aripa din dreapta, la parter, găzduieşte muzeul, partea stângă fiind sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. La intrare, auzi Rapsodia I de Enescu şi vezi – în dreapta, lângă casa de bilete – discul de vinil din 1932, înregistrat de Gramo-phone, care a câştigat „Grand Prix du Disque“: Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră de Johann Sebastian Bach, interpretat de George Enescu şi Yehudi Menuhin. În casa din spate, mobilată simplu, artistul George Enescu şi soţia sa, Maria Cantacuzino, au locuit timp de un an, înainte să părăsească definitiv