Leonard Doroftei susţine că toată conducerea Federaţiei Române de Box trebuie schimbată
Federaţia Internaţională de Box Amator a lovit puternic. Îl suspendă pentru o perioadă de 11 ani pe Rudel Obreja, preşedintele FRB, şi aplică şi o amendă de 15.000 de franci elveţieni. Motivele: nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină şi a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
"Este o pedeapsă pe care o primesc pentru că nu mi-am ţinut gura la Beijing, în 2008. Atunci mi-am făcut mulţi duşmani", a susţinut ieri şeful boxului românesc.
Reacţiile nu au întîrziat să apară, dar nu în apărarea preşedintelui FRB. Leonard Doroftei, fost campion mondial WBA la categoria semiuşoară, susţine că Rudel Obreja trebuie să-şi dea demisia. "Am fost perceput ca opozant al lui Obreja, însă totul a pornit de la părerile diferite pe care le avem despre box", a spus fostul pugilist, care mai crede că "la federaţie trebuie să vină o altă conducere, cu planuri mai adecvate zilelor noastre".
La rîndul său, fostul antrenor al lui Doroftei, Titi Tudor, a declarat că sancţiunea primită de Rudel Obreja este dură şi că în acest moment este nevoie de schimbare la FR Box. "Nu pot spune că sînt bucuros. Mai curînd sînt mîhnit pentru că s-a întîmplat acest lucru unui român". Acesta a adăugat că vede nume precum Mihai Leu, Francisc Vaştag sau Leonard Doroftei în fruntea FRB. "Cred că oamenii din box trebuie să se aşeze la masă şi să caute cea mai bună soluţie".
Scandalul de la Beijing
La Olimpiada din 2008, Rudel Obreja a declanşat un scandal imens, unde în calitate de delegat tehnic al întrecerilor de box i-a acuzat pe unii dintre oficialii AIBA de implicare în manipularea arbitrilor. Obreja a organizat la Beijing o conferinţă de presă neautorizată de către AIBA, iar Ho Kim (director t