O tăcere apăsătoare, aproape insuportabilă, s-a aşternut peste ţară.
E tăcerea de la îngropăciunea moralităţii, a principiilor şi a bunului-simţ. Tăcerea de la priveghiul idealurilor şi încrederii. Tăcerea nu s-a aşternut pe nepusă masă. Chiolhanul pantagruelic al puterii a fost pregătit din timp. Baronii ce au flămânzit prea mult în opoziţie erau aşteptaţi. După ce au ciugulit din firimiturile ospăţului liberal, un adevărat dezmăţ hedonist pe bani publici, nu mai vor resturi. Vor să muşte hulpav din ciolanul gras al puterii.
Foamea politicienilor ucide, laolaltă, morală, principii şi normalitate. Coteria politică a fost botezată „compromis pentru ieşirea din criză“. Sub paravanul crizei economice iminente, criza morală atinge cote paroxistice. Nu se mai găseşte niciun câine de pază care să alunge lupii. Baciul cel constănţean a renunţat de mult să li se împotrivească. Discursul său mesianic n-a fost decât un foc de paie, care a pârjolit doar încrederea într-o ţară normală. A încetat de mult să se mai erijeze în arhanghelul dreptăţii pe pământ. I se spune Zeus, dar nu mai e de mult un Sf. Gheorghe în luptă cu balaurul corupţiei. Mai nou, crede că baronii trebuie respectaţi, pentru că au în spate voturile oamenilor.
Tăcerea a pus stăpânire şi pe intelectualii pe care-i bănuiam odinioară respectabili şi îi admiram că apără idealurile unei revoluţii spirituale, despre care ştiam că nu va învinge niciodată. Elita societăţii civile caută astăzi justificări publice pentru şmenari cu gândul doar la afaceri de milioane de euro.
Tăcere şi în Piaţa Universităţii. Scaieţi de toate seminţiile au năpădit piatra de hotar pe care stă scris „Kilometrul 0 - Zona liberă de neocomunism“. Tăcere şi printre oamenii citiţi. Acum turuie doar analfabeţii şi semidocţii. Nulităţile. Toţi merg în vârful picioarelor, nu fac zgomot, să nu atragă