După ce în prima fază s-au ales 100 de fete, în etapa finală au rămas doar două pentru rolul de protagonistă a noii telenovele pe care MediaPro Pictures o pregăteşte pentru Acasă TV.
Şi pentru că amândouă sunt la fel de potrivite pentru această partitură, postul lansează o nouă premieră în România, un sistem de vot prin care telespectatorii se pot implica în alegerea celei pe care vor s-o vadă în chip de eroină principală.
Pe site-ul televiziunii, www.acasatv.ro, există o secţiune specială unde telespectatorii vor putea viziona secvenţe cu probele pe care le susţin Liana Dragu şi Andreea Pătraşcu. Mai precis, se alege o anumită scenă din poveste, ambele candidate au aceleaşi replici, iar cei care vor privi probele vor putea vota. În fiecare săptămână vor fi difuzate imagini noi de la probe, astfel încât publicul să poată aprecia jocul actoricesc în cunoştinţă de cauză.
Liana este născută în Ploieşti, pe 22 noiembrie 1987, şi este elevă la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din oraşul natal. Andreea este născută în Bucureşti pe 18 august 1985 şi este studentă în anul III la ASE, Facultatea de Comerţ.
Noua telenovelă pe care Acasă o va difuza din toamnă a avut parte de un casting de durată, la care s-au înscris foarte mulţi tineri. După cum declara Mihai Ghior, director de casting, la 3 zile de la data anunţării probelor pentru rolul de protagonistă, echipa primise deja 800 de e-mail-uri, iar în total, pentru personajele principale (atât negative, cât şi pozitive) s-au înregistrat 1.000 de candidaturi. (D.P.)
După ce în prima fază s-au ales 100 de fete, în etapa finală au rămas doar două pentru rolul de protagonistă a noii telenovele pe care MediaPro Pictures o pregăteşte pentru Acasă TV.
Şi pentru că amândouă sunt la fel de potrivite pentru această partitură, postul lansează o nouă premieră în România, un sistem de vot prin care telespecta