Zoom „Singurul lucru organizat în România Mare e jaful şi şperţul… Regele, Malaxa, Aristid Blank şi Gavrilă Marinescu. Iată sovietul de soldaţi… şi şperţari care hotărăsc astăzi soarta Guvernelor noastre. Ne copleşeşte mocirla!” (Constantin Argetoianu)
Zoom „Siguranţa îmi aduce informaţii că regele iese tot mai frecvent noaptea şi că merge la Piaţa Sf. Gheorghe, pe Cheiul Dâmboviţei, şi ia femei de cea mai proastă speţă” (Armand Călinescu) La sfârşitul anului 1929 şi începutul anului 1930 s-a dezvoltat un curent favorabil „restauraţiei”, mulţi oameni politici şi o parte a opiniei publice îndreptându-şi speranţa spre Principele Carol. Curentul carlist pătrunsese şi în mediile militare; în primul rând, ofiţerii – din spiritul unităţii de comandă – doreau un comandant, nu trei. E vremea să amintim de vremelnica relaţie de prietenie a lui Gavrilă cu viitorul suveran, relaţie care îl va purta prin saloanele oficiale, îi va oferi putere, influenţă şi un trai de paşă, dar îi va aduce şi crunta pieire. Pe scurt, Gavrilă îl cunoaşte pe prinţul moştenitor Carol încă de când acesta din urmă comanda – se înţelege, în mod simbolic – Regimentul 9 Vânători de Gardă; Marinescu îi era, în aceste condiţii, subordonat. Începem cu o certitudine: toţi ofiţerii care au contribuit la lovitura de stat carlistă au fost, de fapt, executanţii unui plan, responsabilitatea pentru reuşita venirii clandestine în ţară a principelului fiind a ţărănistului Iuliu Maniu. La revenirea în ţară a lui Carol, acel Carol aventurier şi dezertor, cei care îl întâmpină şi îl iau sub ocrotirea lor – act grav de indisciplină militară, rămas nepedepsit! – sunt colonelul Gabriel Marinescu (comandantul Regimentului 9) şi colonelul Paul Teodorescu (comandantul Regimentului 2). Însoţirea la Palatul Cotroceni, cu fanfară, reprezintă un „fapt inexplicabil din punct de vedere militar, pentru că reprezenta un ac