Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătăţile de conversaţie ne strică puterea de concentrare

Publicat in Jurnalul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Nedespărţiţi de propriul telefon mobil, dar nervoşi la culme când persoanele din apropiere vorbesc la al lor. Aşa sunt cei mai mulţi dintre "oamenii moderni", fiindcă telefonia mobilă a devenit obligatorie pentru buna funcţionare.

Cercetătorii au încercat să afle de ce suntem atât de deranjaţi când asistăm, de voie sau de nevoie, la conversaţia telefonică a altei persoane, fie că este colegul de birou, fie că este un străin lângă care ne-am nimerit în autobuz. Vestea bună pe care ne-o dau oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cornell din Ithaca, statul New York, este că nu stresul şi nervii prea slabi ne fac să ne înfuriem sau să ne dăm ochii peste cap în astfel de situaţii. Explicaţia este, spun ei, aceea că ascultarea a jumătate dintr-o conversaţie ne solicită puterea de concentrare mult mai mult decât dacă am auzi replicile ambilor participanţi la dialog.

Studiul, publicat în revista de specialitate Psychological Science, a arătat că ne este uşor să ignorăm (dacă asta dorim) o conversaţie "completă", dar că, asistând la o discuţie din care cunoaştem doar o parte dintre replici, ne vine mult mai greu să facem abstracţie de ceea ce auzim. Ideea cercetării a pornit de la experienţa personală a unuia dintre coordonatori, Lauren Emberson. "Când cineva vorbea la telefon lângă mine, simţeam că nu mă pot concentra la nimic. Eram distrasă de acea discuţie şi încercam să îmi imaginez ce spune celălalt participant la dialog", povesteşte ea.

Voluntarii care au ajutat la realizarea cercetării au fost supuşi mai multor teste care presupuneau efectuarea unor sarcini în timp ce alături de ei avea loc o discuţie telefonică. A reieşit că nivelul lor de concentrare şi rata de succes a îndeplinirii sarcinii erau mult diminuate de "condiţiile de lucru vitrege". "Chiar dacă oamenii din jur nu vor să asculte ce vorbeşti, ceea ce le ajunge la ur

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 31 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 46 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°