Gheorghe Teodorescu, fostul şef al INSOMAR, partenerul lui Sorin Ovidiu Vîntu la GELSOR şi apropiat al primarului PSD de Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost numit printr-un ordin ministerial discret la şefia Bibliotecii Centrale Universitare Iaşi, una dintre cele mai importante instituţii de cultură din România. În acest moment, Teodorescu este judecat pentru "fals în înscrisuri sub semnătură privată" în dosarul "mită la PSD".
Gheorghe Teodorescu, profesor de sociologie la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC), îl înlocuieşte în funcţie pe Alexandru Călinescu, fost director al BCU timp de 13 ani.
Călinescu, fost profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere şi un reputat editorialist, şi-a anunţat intenţia de a renunţa la funcţia de la BCU încă de acum un an, din cauza unor probleme de sănătate. În tot acest interval, Ministerul Educaţiei, în subordinea căreia se află biblioteca, a amânat succesiv organizarea unui concurs pentru ocuparea postului vacantat.
Decizia numirii lui Gheorghe Teodorescu la începutul acestei săptămâni, pe principiul „delegării temporare“, a venit pe nepusă masă şi a luat prin suprindere comunitatea academică din Iaşi, care a aflat „pe surse“ despre noul director.
Aceasta în contextul în care „piaţa zvonurilor“ din Iaşi îl dădea ca sigur ocupant al funcţiei eliberate de Călinescu pe Lucian Leuştean, conferenţiar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC. Leuştean este un apropiat al fostului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, între cei doi existând o relaţie de cumătrie. În plus, profesorul de la Istorie a ocupat şi funcţia de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe în perioada 2006-2008, atunci când ministerul a fost condus de Ungureanu.
Conducerea Universităţii "Cuza" se arată mulţumită
Lucian Leuştean a fost, de al