Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se ascut "armele" admiterii

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 13 iulie 2000 ·

"Monitorul" va spune, astazi, in care liceu aveti sanse sa fiti admis, in functie de media de admitere. In perioada inscrierilor veti putea afla, citind ziarul nostru, ultima medie de inscriere din ziua precedenta, la fiecare liceu in parte Pe considerentul ca examenul de admitere in licee si scoli profesionale reprezinta o repetare inutila a concursului de capacitate si o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic, MEN a decis anularea traditionalului concurs de admitere, chiar din acest an. Dupa o analiza minutioasa a noului regulament privind intrarea la liceu/profesionala, corpul didactic si parintii, indeosebi, privesc cu reticenta maniera de selectie a elevilor pentru clasa a IX-a. Cei mai multi par convinsi de faptul ca gimnazistii vor fi alesi nu in ordinea ierarhica a mediilor celor inscrisi, ci conform sistemului pile-relatii. Doar jumatate dintre absolventi vor putea intra la liceu. In conditiile in care procentul de promovabilitate la examenul de capacitate este de 91,3%, fiecare din cei 4.094 de gimnazisti poate spera la un loc in liceele judetului. Singura problema majora o constituie cifra de scolarizare. La nivelul invatamintului liceal au fost aprobate pentru infiintare, odata cu 1 septembrie a.c., nu mai putin de 103 clase/curs de zi. Asta inseamna ca, mai bine de jumatate dintre candidatii cu certificat de capacitate vor intra la liceu. Restul vor putea opta pentru specialitatile scolilor profesionale si ale celor de ucenici, unde pot fi acceptati in jur de 1500 de elevi, cu sau fara diploma de capacitate. Chiar daca orice parinte si-ar dori sa-si dea copilul la un liceu cit mai bine vazut, este de preferat ca acesta sa tina cont de rezultatele candidatului si sa accepte ideea de a-l inscrie la o scoala mai potrivita. Altfel, elevul risca sa ajunga la un liceu si mai slab decit i-ar fi permis performan

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 8 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°