Un subiect grav si dramatic s-a derulat in Romania, pret de trei saptamini si nu doar pe ecranele televizoarelor. Fie ca sint ele cu plasma sau cu lampi. Caci, dupa opinia noastra, aici se afla betesugul neintelegerii partilor in conflict. Clivajul care exista intre „elitele“ diriguitoare si marea „masa“ de „oameni ai muncii“ care sint obligati, si nu de azi de ieri, sa se „descurce“. Cum, necum, „fumarit“ si „vacarit“ sau cu taxa unica de impozitarede 16%. Cine are dreptate in acest conflict de munca? Toata lumea, ambele parti, fiecare privind lucrurile din unghiul lui. Clasa profesorala, in marea ei majoritate, extrem de prost salarizata, caci nu oricine poate fi profesor universitar plin sau sef de catedra – nefericita ideea de a lua bani de la cadrele universitare si a-i impartii dascalimii preuniversitare, unde se coc toate necazurile mari – si sa aiba un venit cit de cit decent.
Cuvint de care s-a tot abuzat, caci nu prea mai stim unde incepe si unde se termina decenta: de la cite fire de nisip incepe o gramada, se intrebau presocraticii, care, poate, acordau si meditatii nesalarizate. Adevarul ca nu prea este de glumit. Daca sindicatele din invatamint insista pe o crestere salariala de un nerealist 18%, guvernul Dlui Popescu Tariceanu a fost prins in corzile a fel de fel de conditionari. Scapati de respectarea prevede-rilor acordului cu FMI, care impunea re-guli stricte la cresterile salariale, guvernul, prin reprezentantii sai vizibili, recte primul ministru sau ministrii de resort, a fost supus unei teribile presiuni.
Stim bine ca, mai ales in Romania, este mai lesnicios sa faci opozitie decit sa participi la actul guvernarii. Faptul ca guvernul a cedat si a acordat suplimentari salariale unor categorii profesionale precum minerii sau parlamentarii, a creat un precedent periculos. Angajatii de la Metrorex au cirtit si ei, cu toate