Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO „Renaşterea“ de după Eurovision a Elenei Gheorghe

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Elena Gheorghe se pregăteşte să revină cu o piesă şi cu un album nou, dar şi cu un show diferit. Astfel, ea a hotărât să reorchestreze o parte dintre piese, a schimbat coregrafiile şi costumele, pentru că şi-a dorit „mai multă muzică şi mai mult dans“.

„Am introdus şi elemente de magie în show, totul se întâmplă pe scenă cu mine, cu cei şase instrumentişti şi cele două dansatoare. Am încercat să facem un concept cap-coadă şi să transmitem un mesaj: să trăieşti liber, să ştii să te distrezi. Având o trupă de instrumentişti şi muzică live, transmiţi altfel, atmosfera este alta decât dacă mergi la concert cu un negativ.

Dacă simţi publicul, poţi oricând schimba piesa, simţi când acesta îşi mai doreşte un refren sau când vrea să cânte cu tine“, explică artista. Conştientă că vizibilitatea este esenţială pentru a avea succes, cântăreaţa susţine că i se întâmplă des ca, în urma unui concert, să primească oferte pentru alte spectacole.

Colaborare cu Smiley

În prezent, Elena lucrează la un nou album, a înregistrat câteva piese, colaborează cu Smiley, pe care îl consideră„un tip inventiv“ şi se pregăteşte să filmeze un videoclip. Mai mult, ea spune că-şi va schimba stilul şi că va fi mult mai îndrăzneaţă. „După ce îţi faci un nume, e mult mai uşor să fii tu şi să arăţi lumii cum eşti de fapt şi ce vrei să transmiţi“, spune ea.

Cu albumul la care lucrează, Elena are planuri mari: vrea să colaboreze cu artişti străini şi să-l trimită în afară. „Mă veţi cunoaşte şi altfel, pentru că între timp am mai crescut, am avut şi alte experienţe, care m-au condus către alte viziuni ale vieţii“, susţine ea.

Dezamăgită de concursul european

Despre Eurovision, unde a ocupat locul 19, Elena spune că a fost o experienţă frumoasă, un concurs care a ajutat-o să evolueze, dar că a fost dezamăgită d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 44 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 14 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 35 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°