Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza economică salvează vieţi

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Traficul rutier în scădere a dus la diminuarea cu peste 5 la sută a numărului de accidente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele zece luni din 2009 au fost înregistrate 8.763 de accidente, în urma cărora au murit 2.387 de persoane, cu 377 mai puţine decât în acelaşi interval de timp din anul trecut.

Şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisarul-şef Lucian Diniţă, spune că numărul vehiculelor care au circulat anul acesta pe drumurile publice din România s-a redus sensibil.

„Criza economică a dus la scăderea accidentelor, în măsura în care oamenii au preferat să nu mai circule la fel de mult cu maşinile personale şi să aleagă unele cu o capacitate mai mare, cum ar fi microbuzele. Un alt exemplu: în loc să meargă cinci oameni cu cinci maşini, au ales să urce cinci într-una singură", a explicat Lucian Diniţă.

Şeful Poliţiei Rutiere a subliniat însă că această teorie nu se aplică neapărat şi la numărul morţilor rezultaţi în urma accidentelor rutiere, deoarece „în urma unei coliziuni, cu două maşini în care sunt câte cinci persoane, în loc să fie două victime, pot fi zece".

Reducerea traficului este confirmată şi de marii distribuitori de combustibil din România. Potrivit estimărilor acestora, vânzările la carburant au scăzut cu 7 până la 9% anul acesta, faţă de perioada similară a anului precedent.

Vine invazia radarelor

Poliţia estimează şi pentru anul viitor o scădere a numărului accidentelor rutiere, mai ales al celor produse din cauza vitezei, datorită unor măsuri suplimentare.

„Începând cu 15 ianuarie, în dotarea echipajelor de poliţie vor intra cele 450 de radare achiziţionate anul acesta. În plus se fac demersuri de implementarea cadrului legal pentru funcţionarea radarelor fixe", a declarat şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere Lucian Diniţă.

377 de vieţi „salvate"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 7 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Au vrut să scape de încorporare și au sfârșit înecați în Tisa. Cadavrele a trei ucraineni, găsite la graniţa cu România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, care au încercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsiți înecați în râul Tisa, la graniţa cu România, au anunţat marţi, 7 mai, poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP. Râul este folosit frecvent de cei care încearcă s

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°