Sfârşit cumplit pentru o făgărăşeancă, în vârstă de 48 de ani. Femeia a murit după ce a fost lovită, pe marginea drumului, de un buldoexcavator. Totul s-a întâmplat, miercuri, pe strada Mircea Eliade, din municipiul Făgăraş. Potrivit poliţiştilor, femeia mergea pe marginea carosabilului, iar din spate a venit un excavator condus de un tânăr, în vârstă de 29 de ani. „Când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 13, utilajul a accidentat-o mortal pe Monica F., de 48 ani, care se deplasa pe jos, pe partea dreaptă a carosabilului, în aceeaşi direcţie de mers”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Sfârşit cumplit pentru o făgărăşeancă, în vârstă de 48 de ani. Femeia a murit după ce a fost lovită, pe marginea drumului, de un buldoexcavator. Totul s-a întâmplat, miercuri, pe strada Mircea Eliade, din municipiul Făgăraş. Potrivit poliţiştilor, femeia mergea pe marginea carosabilului, iar din spate a venit un excavator condus de un tânăr, în vârstă de 29 de ani. „Când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 13, utilajul a accidentat-o mortal pe Monica F., de 48 ani, care se deplasa pe jos, pe partea dreaptă a carosabilului, în aceeaşi direcţie de mers”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.